Deputatul Dumitru Lovin: Drumul spre părtia din Voineasa, lăsat de izbeliște de 26 de ani. Lovin insistă la București să fie modernizat

Deputatul Dumitru Lovin continuă să lupte cu morile de vânt şi să încerce să găsească soluţii şi pentru modernizarea DN 7A, drumul care asigură accesul către domeniul schiabil Transalpina, una dintre minele de aur ale turismului vâlcean.

În ceea ce priveşte modernizarea DN 7A Vâlcea-Hunedoara (109 km), Ministerul Transporturilor şi cel al Finanţelor Publice continuă să paseze responsabilitatea dintr-o parte în cealaltă. În urmă cu câteva luni, prima instituţie susţinea că proiectul s-ar fi blocat din cauza MFP, iar Eugen Orlando Teodorovici dădea vina pe Lucian Şova.

În aceste condiții, deputatul Lovin a revenit cu o nouă interpelare la Ministerul Transporturilor, simplificând lucrurile, explicându-le în câteva fraze şi cerând puţină seriozitate. Iată ce i s-a răspuns: „Pe sectorul DN 7A km 0-6, s-a turnat covor asfaltic în 2017, iar pe 6-17 şi 22-44 se va executa covor asfaltic în programul de întreţinere periodică pe 36 de luni. Pe sectorul km. 17-22, s-a executat covor asfaltic în 2014. Pe sectorul km. 40-86,6 – drum secundar de două benzi, nivel de vizibilitate II, situat pe raza UAT Voineasa şi care face legătura cu DN 67 C Transalpina, deşi este foarte tranzitat de turişti, atât vara cât şi iarna, ca urmare a lipsei fondurilor, nu au fost prevăzute lucrări de investiţii sau de reparaţii de la finalizarea ultimei reparaţii capitale, din perioada 1992-1993. În 2015, a fost întocmită documentaţia tehnică – reciclare la rece în situ a îmbrăcăminţii asfaltice cu strat de rulare din covor asfaltic. În ceea ce priveşte sectorul km. 63,2-86,6 DRDP Craiova a demarat achiziţia publică pentru elaborarea Proiectului Tehnic, detalii de execuţie DE, documentaţia pentru obţinerea avizelor, acordurilor, autorizaţiilor de construire şi asistenţa tehnică pentru obiectivul – Consolidare şi protecţie versanţi”.

Dezamăgit de răspunsul primit, deputatul Dumitru Lovin a anunţat că va depune un amendament la Legea bugetului de stat pe 2019 în vederea alocării fondurilor necesare pentru reabilitarea DN 7A şi a avertizat că va face publică lista parlamentarilor care vor vota împotrivă.

„Vorbim mereu de interesele României, de interesele Vâlcii, dar suntem incapabili să rezolvăm probleme simple, care influenţează major destinul acestui judeţ. Toate investiţiile mari se fac pe Valea Prahovei sau în alte zone, dar nimeni nu se bate în Guvern, în Parlament, pentru Valea Oltului. Sper ca, la finele anului, când se va dezabate Legea bugetului de stat pe 2019, parlamentarii vâlceni, indiferent de apartenenţa politică, să dea dovadă de demnitate, de patriotism local, şi să susţină alături de mine şi de partidele pe care le reprezintă obiectivele importante ale Vâlcii, printre care şi modernizarea DN 7A”, a declarat deputatul Dumitru Lovin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *