Deputatul Dumitru Lovin le cere parlamentarilor din Comisia juridică să dea avizul pentru legea care corectează modalitatea de despăgubire a fermierilor afectaţi de atacurile mistreţilor

În urma discuţiilor cu vâlcenii, în teritoriu, deputatul Dumitru Lovin a început o corespondenţă destul de stufoasă cu câteva ministere care pot contribui la simplificarea şi corectarea modalităţii de despăgubire a fermierilor pentru culturile afectate de mistreţi şi de alte animale din categoria vânatului.

Iniţial, parlamentarul a vrut să elaboreze un proiect de lege care să modifice H.G. 1679/2008 şi Legea 407/2006, în aşa fel încât să fie eliminate toate pretextele folosite de inspectoratele teritoriale de regim silvic şi de vânătoare pentru ca fermierii să nu-şi primească despăgubirile cuvenite, dar i s-a comunicat că există un astfel de document şi ar fi blocat de câţiva ani. În urma unor interpelări şi întrebări, deputatul Dumitru Lovin a primit asigurări că, la Ministerul Apelor şi Pădurilor, se va constitui un grup de lucru pentru elaborarea Strategiei naţionale de prevenire a atacurilor sălbatice din speciile de interes vânătoresc asupra oamenilor şi a culturilor.

„Deşi rezolvă doar parţial lucrurile, acest proiect de Hotărâre de Guvern măcar este un prim pas în direcţia cea bună, întrucât introduce o procedură cât de cât echitabilă de constatare a pagubelor şi de acordare a despăgubirilor: proprietarii nu vor mai fi obligaţi să asigure paza; convocarea comisiei care constată pagubele o va putea face şi altă persoană, cu un formular care exista la primării; în comisii, vor fi incluse şi persoanele păgubite sau reprezentanţii acestora; termenul de constatare a despăgubirilor se va modifica de la 24 de ore la 3 zile; despăgubirile vor fi acordate în maxim 30 de zile de la stabilirea răspunderii civile. Proiectul se află în dezbatere de 2 ani, adică de prea mult timp. Acum este trimis pentru aviz la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor, din care fac parte 25 de parlamentari. Imediat cum va începe noua sesiune parlamentară, voi lua legătura cu ei, să urgentăm acest aviz şi să venim mai repede în sprijinul gospodarilor afectaţi”, a anunţat deputatul Dumitru Lovin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *