Cea de a 47-a ediție a fe stivalului „Brâul de aur” a fost sărbătorită cu mare fast la Bărbătești

De Sfânta Maria Mică, pe 8 septembrie, în comuna Bărbăteşti a avut loc cea de a 47-a ediție a festivalul „Brâul de aur”. La reuniune au luat parte peste zece ansambluri de muzică populară

Bineînțeles, ca în fiecare an, atracția principala a festivalului a fost parada portului popular. Localnicii comunei Bărbătești, dar și invitații de marcă ai primarului Constantin Banacu, au avut ocazia de a admira zeci de costumele populare din toată țara.

Printre invitaţii şi politicienii prezenţi s-au numărat prefectul judeţului, Florian Marin, preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Buşu dar și parlamentarii PSD, Vasile Cocoș, Bogdan Matei și Eugen Neață.

Festivalul a continuat cu un spectacolul de muzică și dansuri populare susținut de de Ansamblul Floricică (Costești), Ansamblul Peşceniţa (Pesceana), Ansamblul de dansuri de fete (Valea Mare), Ansamblul Strugurel (Mădulari), Ansamblul Doina Oltului (Călimăneşti), Ansamblul „Mireasma zorilor” al Parohiei Nemoiu (Amărăşti), Ansamblul Nedeiţa (Tomşani), Ansamblul Mioriţa (Vaideeni), Ansamblul „Datina” (Dăeşti); Ansamblul „Glasul Otăsăului” (Păuşeşti Otăsău); Ansamblul „Moştenitorii” Jr. (Pietrari); Ansamblul „La Obârşia Lotrului” (Voineasa); Ansamblul Brâuleţ (Bărbăteşti).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *