În Parlament, deputatul Dumitru Lovin a cerut sprijin pentru Staţiunea de Cercetare Viticolă Drăgăşani

Deputatul Dumitru Lovin speră ca Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Drăgăşani să redevină o unitate etalon în agricultura vâlceană. De aceea, săptămâna aceasta, parlamentarul i-a adresat o interpelare lui Petre Daea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, rugându-l să ia măsuri urgente înainte să fie prea târziu.

„Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie (SCDVV) Drăgăşani este una dintre unităţile din subordinea A.S.A.S.. După 1989, această unitate a cunoscut un declin accelerat, în ciuda potenţialului şi a resurselor de care a dispus. Un management defectuos şi câteva proceduri de executare silită au adus staţiunea în pragul falimentului. Recent, în cazul SCDVV Drăgăşani, părea să se întrezărească o nouă şansă. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a anunţat că va reorganiza mai multe institute şi staţiuni de cercetare – dezvoltare agricolă, instituţii aflate în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu – Şişeşti. Printre acestea, şi SCDVV Drăgăşani. Au trecut câteva luni, însă, şi situaţia este neschimbată”, i-a semnalat Lovin ministrului Daea, de la tribuna Camerei Deputaţilor. Parlamentarul i-a cerut social-democratului o situaţie detaliată a staţiunii de la Drăgăşani şi să-i prezinte planurile avute în vedere pentru salvarea unităţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *