Fotbalul de amatori, tratat cu prea mult amatorism…

Când vorbeşti despre Superligă, îţi imaginezi că aici ar trebui să întâlneşti „spuma” fotbalului vâlcean, în cazul nostru. Din păcare, nu de fiecare dată se întâmplă aşa, din diferite motive, mai mult sau mai puţin obiective sau subiective.

Sâmbăta trecută, de exemplu, pe terenul CSS din nordul Râmnicului, nou-venita în acest eşalon, formaţia DCM Rm. Vâlcea urma să întâlnească o echipă care are deja tradiţie în primul eşalon al fotbalului vâlcean (fie că s-a numit Liga a IV-a sau Superligă, ca acum), formaţia din Tomşani. Încă de la sosirea la teren, preşedintele grupării din comuna condusă de Dumitru Pearcu, profesorul Mihai Diaconescu (membru în Comitetul Executiv al AJF, ca reprezentant al echipelor din Superligă) a anunţat că datorită faptului că au trebuit să fie prezenţi la diferite secţii de votare (la referendum), 4 jucători de bază ai echipei sale nu au putut ajunge la meci. Astfel că (plecând, parcă, de la premiza că atunci când e să se aleagă praful, chiar se alege), pentru că un jucător de la Tomşani nu a primit drept de joc din partea arbitrilor, Unirea Tomşani abia a încropit 10 jucători care au intrat în teren.

Aşa cum era de aştreptat, centralul Cătălin Buşi a fost extrem de relaxat (şi dacă îl puneai să abitreze cu ochii închişi, ar fi făcut-o fără probleme), având o atitudine civilizată atunci când se adresa jucătorilor, nu degeaba este, cred eu, unul dintre cei mai buni arbitri vâlceni ai momentului. Dezinvolt, sigur pe deciziile pe care le-a luat, Cătălin Buşi a lăstat timpul impresia că el controlează meciul şi că nimic nu-l poate intimida sau deturna de la hotărârile pe care urma să le ia, în funcţie de joc.

Supărarea a apărut, odată cu trecerea timpului, în „tabăra” oaspeţilor. Nemulţumiţi, desigur, de unele decizii, total corecte, luate de Buşi, aceştia au sărit cu gura pe el, protestând aproape la fiecare decizie luată de acesta. Acum, sigur, astfel de lucruri le fac cei care văd că nu pot face mai mult. aşa că, supăraţi (ca văcarul pe vaci), aceştia au decis chiar să iasă de pe teren, la un moment dat. Aici, de apreciat atitudinea „prezidentului” Diaconescu, cel care nu i-a lăsat să iasă de pe teren. Şi pentru că nu prea mai puteau duce 90 de minute, tomşănenii au aplicat cealaltă „tactică”: au „căzut” ca spicele de grâu unul câte unul, astfel că Buşi, când a constatat că nu se mai putea juca (pentru că oaspeţii nu mai aveau numărul de jucători, pe care îl cere regulamentul, pe teren), a fluierat finalul meciului. Ceea ce mi s-a părut mie penibil a fost faptul că tomşănenii nu şi-au asumat „neputiinţa” şi chiar şi în cel de-al 12-lea ceas au dat vina pe arbitraj.

Cam aşa se întâmplă, din păcate, la unele meciuri din primul eşalon fotbalistic vâlcean. Şi atunci, inutil să mai vorbim despre progres! Despre spiritul de competiţie, despre valoare şi despre multe altele. Când nu reuşeşti să strângi 11 jucători la un meci, când principala ta grijă e să comentezi aproape fiecare decizie a arbitrului, când întrebi, pe la jumătatea reprizei, „cât mai e?, când faci totul de mântuială, asta se numeşte amatorism şi trebuie privit ca atare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *