Editorial Ionel Gerea: ” Doamna Stăncuţa Guiu ne propune o alternativă: handbalul masculin…”

Au mai existat astfel de intenţii. Din diferite motive, acestea au eşuat…mai mult sau mai puţin lamentabil.

Acum, fosta mare handbalistă a Oltchim-ului, profesoara Stăncuţa Guiu ne propune să fim cu ochii pe handbalul masculin. Da, aţi citit bine. De puţin timp, domnia-sa a pus pe picioare o echipă de handbal, copii, juniori 2, la Clubul Sportiv Şcolar Municipiul Rm. Vâlcea. Având în profesorul Mihai Ioniţă, directorul instituţiei, un aliat de bază, un om care încearcă să ajute atât cât îi permite legea, doamna Guiu se poate spune că într-un timp relativ scurt a făcut minuni la echipa asta.

Personal i-am văzut la lucru pe copii în 3 din cele 4 meciuri jucate până acum Am înţeles că la cel de la Craiova s-au comportat excepţional, dovadă că au câştigat în fieful unei echipe creditată de specialişti cu prezenţa la turneul final, în vara anului viitor.

Tudor Prală (fiul directorulşui ABA Olt, Ştefan Prală) şi domnia-sa fiind un practicant al sportului în tinereţe, îşi pune amprenta pe jocul echipei. nu degeaba e căpitan. La meciul ultim, cu Tg. Jiu, când echipa intrase, parcă, în criză, Tudor a marcat şi a dat o gură de oxigen, dar şi încredere coechipierilor lui. Chiar dacă lasă impresia unui copil arogant, plictisit, atunci când joacă o face cu seriozitate şi atunci când trebuie, e şi altruist, fiind cel cu asistul pentru un coleg aflat într-o situaţie mai bună de finalizare.

Un alt puşti, Petrache, care simte perfect poarta, şi care poate juca şi ca centru, şi ca inter dar şi ca pivot, ştie jocul fără minge. Şi asta e foarte important. Se demarcă, rămâne liber, de multe ori pe semicerc, şi de acolo nu iartă. Voiculescu e specializat, pare-se pe aruncările de la 7 metri.  şi mai sunt copii care pur şi simplu iţi încântă ochii când îi vezi jucând.

Iar peste ei, ca o „mamă” ocrotitoare stă doamna Guiu. Care nu-i ceartă când mai greşesc, nu-i ignoră, le spune unde au greşit ce să facă să nu mai repete greşeala. Iar copii ascultă, lucru important. La time-out-uri am văzut un grup de copii atenţi la ceea ce li se spunea (nu erau preocupaţi să bea apă sau să se uite după muşte, pe tavan), semn că băieţii iau totul în serios.

Dacă Vâlcea a avut acea tradiţie cu handbalul feminin, doamna Stăncuţa Guiu ne propune o alternativă. Un handbal practicat de băieţi, mai spectaculos, uneori, mai în forţă, mai bărbătesc, desigur. Având în vedere seriozitatea cu care se lucrează la echipa asta, la CSS Municipiul Rm. Vâlcea, veţi mai auzim în scurt timp, de aceşti băieţi. E munca doamnei Guiu, care trebuie apreciată, şi care, cu siguranţă, se va bucura, în scurt timp de „roadele” acestei munci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *