Editorial Ionel Gerea: „Roberto Boboc, un tânăr care a ales să muncească aici, în ţară, din dragoste pentru România”

Ca realizator de emisiuni sportive, mai ales în provincie, rar ai şansa să ai ca invitaţi personalităţi ale sportului românesc.

De curând am avut acest privilegiu.

Fostul boxer, acum prosper om de afaceri vâlcean, Marcel Boboc are o familie frumoasă, cu care se poate mândri. Unul dintre fii săi, Roberto, cu facultate absolvită „afară”, (University of Essex) este consilierul pe probleme juridice al ministrului Tineretului şi Sporturilor, Ioana Bran.

Mărturisesc faptul că de când realizez astfel de emisiuni, rar mi-a fost dat să am un invitat care să aibă atâta maleabilitate în exprimare. Un băiat modest, cu mult bun simţ, deşi ar putea să se „împăuneze”, nu (?!) cu jobul pe care îl are acum, Roberto Boboc demonstrează că deşi eşti tânăr poţi face lucruri frumoase, dacă vrei şi dacă pui suflet.

Ar fi putut să rămână la Londra. Dar, făcând parte dintr-o familie care-şi iubeşte ţara, Roberto a ales să se întoarcă şi să muncească aici, în România. Şi o face cu plăcere, cu drag, chiar dacă uneori „uită” să mai ajungă acasă (ajunge târziu în noapte).

Cu siguranţă, de astfel de tineri are nevoie ţara asta pentru a mai face un pas înainte. Un băiat ca Roberto Boboc trebuie să fie, şi este, o mândrie, un etalon şi o dovadă că atunci când se vrea, se poate. Cu toate consecinţele care derivă din asta (peste ani, poate, starea de sănătate a lui va avea de suferit). Acum, însă, tot ceea ce ştie, tot ceea ce a învăţat acolo, la Londra, Roberto Boboc pune în slujba României.

Aşa da! Iar tatăl său, Marcel, are motiv de satisfacţie. De la el şi de la ceilalţi membri ai familiei…

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *