Editorial Ionel Gerea: Arbitrajul vâlcean nu moare…

După cele ce scriu, normal, îmi mai atrag şi critici. Ieri, la un meci jucat pe Hidro, şeful arbitrilor vâlceni, nea Gigi Mosor era supărat pe mine că aş fi scris eu ceva ce a zis primarul de la P. Otăsău…A fost vorba de un comunicat şi, chiar dacă era aşa cred că suntem încă liberi să ne spunem părerile legate de un aspect sau altul. Întotdeauna, eu, când am cerut părerea cuiva despre altcineva, am mers şi la partea „adversă” să văd şi punctul lui de vedere.

Per ansamblu, însă, am fost şi rămân la părerea că arbitrajul vâlean are perspective. Mai greu, dar are. Vâlea, cel puţin din acest punct de vedere, nu v”moare”. Sigur, acum, pentru faptu că arbitrajul la Vâlcea e âinut „în viaţă” , meritul e al celor de la Comisia Judeţeană. Nea Gigi Mosor, vicele Grigore Tomoiagă, domnul Marian Matei, la Drăgăşani, şi toţi ceilalţi care formează o echipă.

Am criticat când am crezut că e cazul (deşi, poate,m n-am fost în totalitate obiectiv) maniera de arbitraj, atunci când, la un meci sau altul am considerat că arbitri au greşit. Totdeauna însă, doar când acel meci l-am văzut eu. Am trecut de stadiul când scriam ce spun alţi despre arbitraj (când în joc erau implicate echipele lor) decât ca o opinie a lor, pentru că e car că în astfel de situaţii aceştia sunt subiectivi.

Dar, ce să ai zici, când te încântă, privind la televizor, eleganţa cu care arbitrează Cătălin Buşi. Cei de la Digi când vorbesc despre Alibec arată imaginea când vâlceanul nostr îi rată cartonaşul roşu. Cătălin Buşi este, acum, un model de cum trebuie să conduci bun meci…fără stres, cu calm dar nici lăsând jucătorii (fie ei gen Alibec!) să „sară calul”. Apoi, băiatul acesta, Alin Olaru, a arbitrat perfect meciul de la Cluj. Să nu mai vorbim de Florin Păunescu (pe care, în glumă, l-am rugat când mai e delegat la Dinamo să-i mai „faulteze”). Ieri am văzut-o la lucru pe Iuliana Demetrescu. Ce să spui decât „excelent”…dezimvoltă…pe fază când trebuie, ştie să se impună în teren, în relaţiile cu jucătorii, toate în limita decenţei.

Nu mai vin copii la şcoala de arbitri. Aici e o mare durere. Motivele le ştim: preferă să stea pe calculator, pe leptop, pe telefon decât să transpire pe teren. De asta (sau, şi din cauza asta) România e pe locul 2 la mortalitatea infantilă, în Europa! De apreciat, deci, faptul că oamenii ăştia merg prin şcoli şi, pur şi simplu, se roagă de copii să meargă la arbitraj. Aşa da…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *