Cu 7 victorii din tot atâtea partide disputate, junioarele 3 de la Chimia conduc Seria E a Campionatului Naţional organizat de FRH

Echipa de junioare 3 a Clubului Sportiv Chimia Rm. Vâlcea conduce seria E a Campionatului Naţional organizat de FR Handbal. Fetele antrenate  de Maria Duca şi Nicoleta Lazăr au 7 victorii din tot atâtea partide disputate. Acestea au mai primit 4 puncte bonus de la FRH, pentru îndeplinirea cerinţelor de talie (adică să aibă portarul de minim 172 cm şi două jucătoare de câmp care să aibă minim 173 cm, fiecare).  De remarcat că între acestea două din urmâ se numără şi una dintre mezinele lotului, Ioana Nicula, născută pe 1 august 2006.

În scurt timp, vâlcencele vor mai primi alte 3 puncte pentru acelaşi lucru.

Ultima dată, chimistele au câștigat unul din derbiurile locale, 39-28, cu Liceul Energetic.

De remarcat faptul că junioarele 3 de la CS Chimia îşi joacă meciurile considerate acasă în Polivalentă.

În urma acestei victorii, chimistele, junioare 3, au luat o opţiune serioasă pentru calificarea în grupa valoare 3, unde vor juca cel mai probabil, cu echipe din Făgăraş, Hunedoara sau Odorheiul Secuiesc.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *