După cantonamentul de la Călimăneşti, handbaliştii juniori 2 de la CSS Municipiul Rm. Vâlcea reiau pregătirile în sală

Timp de 6 zile, echipa de juniori 2, handbal băieţi, a Clubului Sportiv Şcolar Municipiul Rm. Vâlcea s-a aflat în cantonament de pregătire centralizată la Călimăneşti. Băieţii antrenaţi de prof. Stăncuţa Guiu au făcut doar pregătire fizică, urmând ca acum să intre în sală şi să „se întâlnească ” şi cu mingea. Stăncuţa Guiu a avut 16 jucăptori în pregătire.

Noutăţile sunt tinerii Gabriel Constantinescu şi Dragoş Onea,ambii componenti ai Centrului Olimpic de la Sighisoara. Cei doi urmează să vină la echipă doar la câte un antrenament înaintea meciurilor si să rămână apoi la meciuri.

În această pauză competiţională, de la echipă au plecat definitiv Călinescu şi Bojete, ambii la Bacău, aceştia urmând să joace la echipa de juniori 3 din oraşul moldav.

„Sunt foarte mulţumită de felul cum au răspuns copii în perioada asta de pregătire. Încercăm să jucăm câteva amicaluri inainte de reluarea campionatului”, spune prof. Stăncuţa Guiu.

Campionatul de handbal, juniori 2, organizat de FR Handbal se va relua pe 2 februarie. Vâlcenii, care au câştigat la pas grupa E, vor face serie acum cu celelalte două formaţii care au evoluat în grupa E, locurile 2 şi 3, CSS Craiova şi CSS Hunedoara, dar şi cu locuirile 1-3 din grupa F, respectiv SCM Poli Timişoara, CSM Şcolar Reşiţa şi ACS Alpha Oradea.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *