Noul transfer al FCSB-ului, Adrian Stoian are origini doljene

Cu ani în urmă am avut plăcerea să fiu coleg, la Arena Vâlceană, pe când aceasta era administrată de Florin Mănoiu, cu Edi Dulăcioiu, desigur, cu un băiat plecat ulterior de la Vâlcea, acum viceprimar, deși e tânăr, într-o comună din Dolj, Măceșu de Sus.

Băiatul se numește Ciprian Marian Nicu, e un băiat „de zahăr” şi..mai nou, rudă, cu un proaspăi FCSB-ist (cu acte în regulă).

Glumesc, desigur…dar, acum trecând la lucruri serioase, am aflat chiar de la el (noi am rămas prieteni, cel puţin  aşa îmi place să cred) că cel mai „tare” transfer al iernii, pentru gruparea lui Gigi Becali, ar fi Adrian Stoian

Jucător ajuns la 27 de ani, cu peste 100 de meciuri în Italia, in  Serie A, peste 200 de partide jucate în Serie a si B, Stoian are origini din Măceşul de Sus…mai precis părinţii lui sunt de aici. Mai are, în viaţă, ambii bunici din partea tatălui, iar din partea mamei, decât bunica, Marcela Stoica.

Am vorbit la telefon cu Ciprian…mi-a spus de Stoian că se bucură (normal!) de pasul făcut. acum, vorba domnului viceprimar, va fi greu să se impună la FCSB. Dar nu imposibil. I se vor da şanse, Teja dă şanse, dar nu la nesfârşit. Pentru că oricum, va interveni Becali. Aţi văzut cum a fost la Zlatinski. O repriză a jucat şi Becali a pus „eticheta”: nu e de Steaua! Şi s-a ales praful de băiatul ajuns la FCSB de la Craiova.

Acum, încă o precizare. Stoian are tatuată pe mână sigla Craiovei, dar e sigla Craiovei lui Mititelu…

Sigur, Stoian are avantajul meciurilor tari jucate în Serie A, unul dintre cele mai tari campionate din Europa. Dar, nici un meci nu seamănă cu altul, iar olteanul trebuie să confirme.

PS: in fotografie apare prietenul meu, viceprimarul de la Măceşu de Sus, Ciprian şi bunicul lui Stoian, Dionisie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *