Ziua Internațională a Siguranței pe Internet, punctată şi la Bruxelles

Dacă nu ştiaţi, aflaţi de la tânăra Alexandra Loy că ieri „a fost celebrată Ziua Internațională a Siguranței pe Internet 2019, marcată prin crearea, la inițiativa Comisiei Europene, a unui nou grup de experți privind un un internet mai sigur pentru copii, care să contribuie la îmbunătățirea coordonării și cooperării între statele membre ale UE și să propună acțiuni concrete pentru păstrarea siguranței copiilor în timpul utilizării internetului”, potrivit unui comunicat emis de Serviciul European de acţiune Externă.

Acţiunea de marcare a acestui eveniment a fost coodonată de Mariya Gabriel,comisarul pentru economie și societate digitală din cadrul UE. Aceasta a mers în Belgia, unde s-a întâlnit cu elevi de școală generală, vorbitori de limba bulgară și franceză, pentru a discuta despre experiențele lor și despre conștientizarea modului în care să rămână în siguranță atunci când sunt online. Ulterior, Comisarul a participat la un dialog cetățenesc cu aproximativ 500 de elevi ai Școlii Europene. Comisarul Gabriel a folosit, de asemenea, ocazia Zilei Internaționale a Siguranței pe Internet pentru a evidenția succesul campaniei de sensibilizare #SaferInternet4EU pe care a lansat-o la 5 februarie 2018 și care a ajuns la aproximativ 15 500 de școli și aproape 30 de milioane de cetățeni ai UE, generând sute de inițiative, evenimente și instrumente pentru protejarea copiilor  de amenințările din mediul online”, după cum punctează tânăra jurnalistă Alexandra Loy.

Acţiunea se înscrie în proiectul UE de a proteja copii în mediul online, acesta fiind, de altfel, şi un obiectiv de cooperare internaţională între statele membre în cadrul unui grup de experţi Ai Comisiei Europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *