Bătrân ucis pentru doar 1000 de lei

Un bătrân în vârstă de 80 de ani din comuna Tomșani (Vâlcea) a fost ucis în cursul nopții de miercuri spre joi de câtre două persoane, una fiind minoră.

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispuspunerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 10 februarie 2019 a inculpaţilor :

– Găman Vasile – sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor calificat și violare de domiciliu;

minor I.E.A. în vârstă de 17 ani – sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor calificat și violare de domiciliu;

În cursul zilei de duminică, aceştia au fost prezentaţi Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Din referatul cu propunere de arestare preventivă au rezultat următoarele:

În seara zilei de 06.02.2019, cei doi inculpați au hotărât să exercite acte de violenţă asupra lui R.G. din com. Tomşani, în vârstă de 80 ani, pentru a-i  sustrage o sumă de bani pe care credeau că acesta o deţine, motiv pentru care au pregătit, premeditat comiterea faptei, luând asupra lor o coadă de topor din lemn, mănuşi şi mai multe pungi din plastic ce urmau a fi folosite pentru a nu lăsa impresiuni papilare. In acest context, în timpul nopții de 06/07.02.2019, inculpații au pătruns fără drept în curtea și locuința victimei R.G. pe care l-au găsit dormind în dormitor, pe un pat, aşezată pe partea stângă a corpului. În aceste împrejurări, în realizarea scopului infracţional, în timp ce  inculpata minoră I.E.A. a luminat cu lanterna telefonului mobil patul pe care dormea victima asigurând astfel vizibilitate inculpatului Găman Vasile, acesta din urmă l-a lovit pe R.G., în timp ce dormea, de mai multe ori, în cap cu coada de topor, producându-i multiple leziuni în zona capului,  provocând decesul victimei. După exercitarea acestor acte de agresiune, cei doi inculpați au sustras din locuință suma de 1000 lei.

Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art.309 Cod de procedură penală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *