Codruţa Koveşi: Mă aşteptam la apariția unor conflicte între nivelul național și cel european, în ceea ce privește delegarea procurorilor la EPPO”

Problema care tine capul de afiş în politica europeană, şi nu numai, este cea referitoare la numirea (sau nu) a Laurei Kodruţa Koveşi ca procuror şef al Parchetului European (EPPO).

După cum se ştie, fosta şefă a DNA întâmpină probleme în a fi nominalizată pentru această funcţie chiar de către ai săi (Guvernul României).

Tânăra jurnalistă Alexandra Loy scrie în publicaţia Calea Europeană că, potrivit unui document obţinut în exclusivitate de la Europa Liberă, Kovesi a trimis o scrisoare Comisiei pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne (LIBE) din Parlamentul European, scrisoare în care aceasta arată că se aşteapa la apariția unor conflicte între nivelul național și cel european, în ceea ce privește delegarea procurorilor la EPPO.

„Kovesi este însă preocupată și de imaginea viitoarei instituții de parchet european, după cum arată ea în rândurile adresate europarlamentarilor din Comisia LIBE, în care răspunde la trei întrebări generice despre planurile sale la șefia EPPO. Astfel de scrisori, însoțite de CV și de scrisoare de intenție, au fost trimise și de ceilalți doi candidați la postul de procuror-șef european, care provin din Germania și Franța. EPPO trebuie să se bucure de o înaltă încredere publică”, scrie Laura Codruța Kovesi, care a fost pusă sub urmărire penală în România chiar în timpul procedurii de selecție a șefului Parchetului European, la care ea este clasată pe primul loc de către comisia de selecție, alcătuită din experți europeni. Cu toate acestea, ea se bucură de sprijinul unor importanți oficiali europeni în candidatura sa, precum Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, care a avut numai cuvinte de laudă cu privire la activitatea sa ca procuror, sau liderul liberalilor din PE, Guy Verhofstadt, care îi cerea Președintelui Antonio Tajani să se asigure că procedura de selecție a procurorului-șef european nu va fi afectată de atacurile de la nivel național împotriva candidatei Laura Codruța Kovesi”, completează Alexandra Loy.

Jurnalista noastră explică şi care vor fi următorii paşi pentru desemnarea procurorului şef al Parchetului European:

„Pe 26 februarie, Comisia de Libertăţi Civile, Jutiţie şi Afaceri Interne (LIBE), împreună cu Comisia de control bugetar (CONT) din Parlamentul European îi vor audia pe cei trei candidați. Cele două comisii vor vota ulterior, separat, pe cine desemnează, pentru a ocupa funcția de procuror șef al Parchetului European. Patru europarlamentari români sunt cei care dețin funcția de membru cu drepturi depline în una sau ambele comisii: Monica Macovei (ECR) – membru al LIBE și CONT, Cătălin Ivan ( independent) – vicepreședinte CONT, Csaba Sogor (PPE) – membru LIBE și Traian Ungureanu (PPE) – membru LIBE. Dacă pe primul loc va ieşi tot procurorul francez Jean-Francois Bohnert, care reprezintă opțiunea statelor membre după votul secret de ieri, din Consiliu, atunci competiția ia sfârșit cu victoria Franței, decizia fiind votată apoi în cadrul unui consiliu ministerial, cel mai probabil în cadrul formațiunii JAI (Justiție și Afaceri Interne) a Consiliului UE.

În cazul în care, în urma votului din cele două comisii ale Parlamentului European există un candidat care se claseză pe prima poziție, altul decât cel francez, atunci Legislativul european și Consiliul Uniunii Europene vor desfășura negocieri interinstituționale pentru a ajunge la un acord”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *