La junioare 3, CS Chimia merge în Grupa Valoare, Energetic la Sperante

După victoria reușită weekend-ul trecut, 25-23, la Tg. Jiu, cu LPS, echipa de junioare 3, CS Chimia Rm. Vâlcea s-a calificat, cu o etapă înainte de finalul sezonului regulat, în faza următoare a competiţiei, Grupe Valoare.

Fetele antrenate de Maria Duca şi Nicoleta Lazăr vor termina seria E pe locul 2, după LPS Slatina, ambele echipe urmând a merge în Grupa Valoare.

Chimistele au avut un parcurs bun în prima parte a campionatului, înregistrând 16 victorii, un egal şi două eşecuri.

La Turneul Valoare, chimistele, deși mai mici de vârstă vor întâlni formaţiile LPS Slatina, Universitatea FEFS Craiova, CSM Făgăraș, CSS Făgăraș și Csikszereda Miercurea Ciuc.

Din păcate pentru ele, junioarele 3 de la Energetic nu mai prind locul 3, ultimul care duce în Grupa Valoare, din serie. Pe locul 3 va termina echipa HC Univ. FEFS Craiova, echipă care are deja 4 puncte avans faţă de „energeticiene” şi vor juca acasă, în ultima etapă, cu LPS Tg. Jiu.

Energeticul va disputa ultima etapă în devans, miercuri, 27 februarie, de la ora 15,00, la Slatina, cu liderul, LPS.

Chimistele joacă în  ultima etapă, sâmbătă, 2 martie, în Sala Traian, cu ACS Infinit 2013 Tg. Jiu.

Cealaltă echipă vâlceană a seriei, HCM Torok, va juca tot sâmbătă, 2 martie, pe teren propriu, cu CSS Craiova.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *