Marcel Boboc, despre nunta fiului său, Roberto: „Cu un ochi râd, cu celălalt plâng!”

Am avut plăcerea şi onoarea să-l am ca invitat la emisiunea „Sport Plus” la TV Etalon. Alături de tatăl său, desigur.

Un băiat care, se vede de la „o poştă” că e şcolit „afară”. Un băiat educat, cu mult bun simţ, cu multă siguranţă şi dezinvoltură în exprimare, dar mai ales cu o pregătire profesională solidă, lucru care, desigur, îi dă posibilitatea să se exprime liber şi şi să aibă cursivitate în ceea ce afirmă.

Pe tatăl său îl cunosc de mult timp. Marcel Boboc, dincolo de omul de sport care rămâne, e un OM, cu O mare. Are multă bunătate sufletească şi de ceva timp, o mare aplecare spre Dumnezeu. Lucru care, recunosc, şi pe mine m-a făcut să regândesc, în mod pozitiv, această atitudine.

Într-un moment când eşti jos, când eşti „terfelit” sau pur şi simplu ignorat de cei pe care-i considerai prieteni, Marcel Boboc mi-a întins o mână, îndemnându-mă, sincer, fără expresii teatrale, să ridic şi capul din pământ şi să mă ridic. Totdeauna o să recunosc asta şi totdeauna o să-i mulţumesc mult.

Roberto, băiatul său (unul dintre ei, pentru că, celălalt, Tony, vrea să fie viitor Preşedinte al României – să dea Dumnezeu!), are şcoală făcută afară. Elevat, Roberto nu ştie să jignească, nu poate şi nu vrea. El vrea să arate că relaţiile interumane pot fi întemeiate şi pe respectul reciproc, pe încredere, pe încurajare şi nu pe invidie şi răutate (lucru care, din păcate, îi macină pe majoritatea concetăţenilor noştri).

Sigur, aceste calităţi, Roberto le-a învăţat de la familie. Se spune că e important , când pleci în viaţă, să ai acei 7 ani de-acasă. Iar Roberto, ca şi ceilalţi frtaţi ai săi, a avut ce învăţa.

Acum, se pregăteşte să facă cel mai important pas în viaţă. Să devină soţ şi, de ce nu, părinte.

Tatăl său, cu un ochi râde, cu unul plânge.

Aici de durerea, dacă e să privim în perspectivă. Roberto e şcolit „afară”, iar din acest punct de vedere e „beton”. Dar, ca mulţi alţi tineri ca el, Roberto va pleca. În America. Nu vrea, desigur, dar ţara, ceea ce se întâmplă aici,  realitatea cotidiană îl „împinge” să plece. În fond, e vorba de viitorul său şi, din iunie, al familiei sale.

Ne pleacă tinerii. Valoroşi. Statul român nu reuşeşte să creeze premizele ca aceştia să rămână şi să muncească pentru România. În condiţiile în care, un exemplu banal, politicienii noştri se „ţigănesc” pentru a pune sau nu 100 de lei la alocaţia unui copil, care şi aşa e josnică faţă de Occident, despre ce să mai vorbim?!

M-am bucurat, sincer, că l-am cunoscut pe Roberto.

Dincolo de momentul fastuos, cu invitaţi unul şi unul, care va încununa momentul când va fi mire, Roberto se alătură tinerilor valori ale României care spun „pas” sistemului alambicat şi extrem e neprietenos din România.

Casă de piatră, Roberto Boboc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *