Căpitanul Tudor Prală, decisiv în egalul scos de juniorii 2 de la CSS Municipiul Rm. Vâlcea (22-22) cu ACS Poli Timişoara

Deşi a trebuit să joace în marea majoritate a timpului şi împotriva arbirajului (cei doi „fluieraşi”, Cruceru şi Eremia au judecat toate deciziile la limită doar în favoarea oaspeţilor), echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Scolar Municipiul Rm. Vâlcea a terminat a egalitate, 22-22, disputa cu ACS Poli Timişoara, în Grupa Valoare 3.

Meciul a început extrem de echilibarat, primul gol marcându-se abia în minutul 5: marcator Onea, pentru Vâlcea. Juniorii antrenaţi de profesoara Stăncuţa Guiu au condus apoi şi la 2 goluri (3-1 şi 4-2), dar s-au văzut egalaţi, 4-4, în minutul 12.

S-a mers apoi cap la cap, iar cu 3 minute înainte de pauză, gazdele aveau 2 goluri avans, 11-9. S-a intrat la vestiare, însă, cu 11-11.

Oaspeţii, ajutaţi şi de arbitraj, au preluat iniţiativa în partea secundă, dar vâlcenii au revenit şi chiar au preluat conducerea, 13-12 (min. 33).

Abia în minutul 35, arbitri au dictat primul 7 metri (au tolerat jocul dur al oaspeţilor). S-a dat 7 metri, dar pentru bănăţeni. Aceştia au marcat după ce în primă fază prtarul vâlcean Ionică apărase: 14-13 pentru timişoreni.

Vâlcea a avut primul 7 metri în minutul 40 (marcator Constantinescu): 15-17.

La jumătatea părţii secunde oaspeţii aveau chiar un avans de 3 goluri, 18-15, însă vâlcenii au început o cursă de urmărire şi au reuşit să egaleze, 19-19, în minutul 49.

Ultimele 3 minute au fost „de foc”.

În minutul 57, Vâlcea avea 21-20, oaspeţii egalează  şi preiau conducerea, 22-21. Cu 5 secunde înainte de final, căpitanul echipei vâlcene, Tudor Prală egalează şi stabileşte scorul final: 22-22.

Cu 15 parade, portarul Ionică şi-a ajutat echipa să scoată acest rezultat, bun, în condiţiile în care gruparea bănăţeană pare cea mai bună a seriei.

Principalul marcator al gazdelor a fost Constantinescu – 7 goluri. Onea a marcat de 6 ori, Ţerban a înscris 2 goluri Extrem de importante în economia rezultatului final), însă şi de data aceasta, decisiv în dese rânduri a fost căpitanul, Tudor Prală. Acesta înscris 4 goluri, dar a marcat atunci când echipă părea că intră în criză de idei pe faza de atac. Au mai înscris Gheorghe şi Petrache, fiecare câte 1 gol.

Cu 9 puncte, CSS Municipiul Rm. Vâlcea împarte locul 1-2 cu egala sa din acest meci, ACS Poli Timişoara (vâlcenii au golavaraj mai slab) şi va juca sâmbătă, 16 martie, în ultimul meci al turului, la Reşiţa, cu CSM Şcolar.

Băbnăţenii sunt pe 4, cu 5 puncte, după victoria din runda aceasta, 25-21, la Oradea, cu ACS Alpha.

SCM Politehnica Timisoara 4 3 1 0 112 78 34 1 0 2 1 2 5 9
2 CSS Rm Valcea 4 3 1 0 123 103 20 2 1 1 0 5 2 9
3 CSS Craiova 4 2 0 2 110 122 -12 2 0 0 0 4 0 7
4 CSM Scolar Resita 4 2 0 2 107 100 7 1 0 1 0 2 2 5
5 ACS Alpha Oradea 4 1 0 3 100 105 -5 0 0 1 0 0 2 5
6 CSS Hunedoara 4 0 0 4 101 145 -44 0 0 0 0 0 0 2

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *