Cererea de reexaminare a bugetului cerută de Președinte a fost respinsă la Comisii. Proiectul de buget a fost aprobat în forma iniţială

Comisiile parlamentare de buget-finanţe au respins, miercuri, cererea de reexaminare a preşedintelui la proiectul legii bugetului de stat pe 2019.

Proiectul de buget a fost aprobat în forma iniţială, 23 de voturi ”pentru” şi 13 ”împotrivă”,  nefiind admisă nicio modificare faţă de varianta trimisă iniţial la promulgare.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a precizat, în cadrul şedinţei, dezbateri ce au durat mai puţin de o oră, că ministerul respinge de la început toate amendamentele depuse la proiectul de buget.

„Se ştiu amendamentele, să nu mai stăm. Ministerul de Finanţe de la început respinge orice propunere de amendare.

Amendamentele se cunosc de toţi colegii. Vot imediat pentru că toată lumea aşteaptă acest buget”, a spus Teodorovici.

Conducerea celor două Camere ale Parlamentului a stabilit ca miercuri, începând cu ora 10,00, Comisiile reunite de buget-finanţe să reanalizeze proiectul pentru întocmirea unui raport, ca urmare a cererii preşedintelui Iohannis, care va fi supus votului plenului reunit.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că bugetul a fost elaborat „foarte bine” şi nu poate fi modificat din cauza „mofturilor unui om care, întâmplător, este preşedintele României”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *