Lovin propune ca spaţiile CFR abandonate să fie oferite primăriilor

  • pentru a fi transformate în centre de informare turistică, locuinţe sociale sau pentru tineri sau alte obiective

După mai multe discuţii cu primari din judeţ şi cetăţeni care folosesc trenul ca mijloc de transport, deputatul Dumitru Lovin a decis să intervină la Ministerul Transporturilor pentru rezolvarea unei probleme care se acutizează. Este vorba despre gările, staţiile şi alte spaţii ale CFR, lăsate de ani buni în paragină şi devenite, în majoritatea cazurilor, focare de infecţie sau adăposturi pentru maidanezi ori pentru persoane „homeless”.

„Multe dintre aceste clădiri nu au mai fost supuse unor lucrări de întreţinere de peste un deceniu. În condiţiile în care se doreşte ca Vâlcea să devină o destinaţie turistică, este normal să facem ceva şi în privinţa transportului feroviar de călători. Eu încă mai sper că Guvernul se va ţine de promisiune şi va relua proiectul căii ferate Vâlcea – Vâlcele, dar până atunci să ne ocupăm de ceea ce avem deja. De la Drăgăşani până în Câineni, trebuie să începem încă de acum să ne îngrijim de aceste spaţii, iar acolo unde se văd depăşite Ministerul Transporturilor, companiile şi societăţile CFR ce funcţionează sub autoritatea sa, poate găsim alte soluţii. Şi mă gândesc la trecerea acestor clădiri în patrimoniul autorităţilor locale, care le pot da o utilitate publică. Fie le transformă în centre de informare turistică, fie în locuinţe sociale, pentru tineri, sau în ceea ce consideră de cuviinţă. Şi atunci, călătorul care foloseşte trenul ca mijloc de transport, vâlcenii care locuiesc în astfel de zone, nu se mai lovesc de imaginea cutremurătoare despre care vorbeam la început”, a argumentat parlamentarul ALDE.

Dumitru Lovin a dat ca exemplu gara Govora, de la Mihăeşti, unde, recent, autorităţile locale anunţau că doresc să exploateze potenţialul turistic al zonei, construind în primă fază un Aqua Parc şi găsind soluţii de valorificare a izvoarelor minerale din comună.

„Autorităţile locale spun că ar fi intervenit la CFR pentru renovarea gării, dar nu s-a întâmplat nimic. Pentru a-mi face o imagine cât mai clară asupra situaţiei şi a le atrage atenţia celor care conduc ministerul asupra acestei probleme, am solicitat să se ia măsuri concrete şi cât mai rapid. Am cerut, de asemenea, o situaţie cu toate aceste spaţii şi să mi se spună care dintre ele ar putea fi transferate unităţilor administrativ teritoriale pe raza cărora se află, pentru a fi reabilitate şi pentru a căpăta o utilitate publică”, a adăugat reprezentantul ALDE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *