În weekend, premieră, spectacol pentru copii, la „Anton Pann”: Degeţica

Teatrul Anton Pann cu bucurie anunță cea de a doua premieră din acest an. După succesul spectacolului ”Emisie: Titanic Vals”, premieră care a avut loc la începutul lunii martie, mai precis pe 2 martie, actorii păpușari ai Teatrului Anton Pann ies la rampă cu un spectacol pentru copii. Este vorba de minunata poveste a lui Hans Christian Andersen –”Degeţica”, spectacol pus în scenă de tânărul actor si regizor Stefan Craiu. Premiera acestui spectacol va avea loc în această sâmbătă de la ora 11.30, Sala Mare a Teatrului Anton Pann.

A fost odată o femeie care nu avea copii şi care tare-şi mai dorea o fetiţă. Mergând la o vrăjitoare bună, aceasta i-a dat un un bob de orez fermecat, sfătuind-o sa-l sădească într-un ghiveci cu flori. A doua zi, din sămânţa aceea a răsărit o floare. Ca prin minune, petalele s-au deschis şi din mijlocul lor s-a ivit o fetiţă mică, nu mai mare decât un deget, aşa că mama i-a pus numele Degeţica. Pe când se afla la joacă, purtată de vânt, Degeţica se rătăceşte şi ajunge în ţara de sub pământ a Mătuşii Şoarece. Aceasta văzând-o, pe loc i s-a aprins dorința că ar putea să o căsătorească cu nepotul ei, Sobolul. Cum va iesi la lumină și cum va ajunge la mama sa unde-și va întâlni și prietenii, dar și pe ursitul său, Prinţul Spiriduşilor, veți vedea în acest minunat spectacol.

Avem convingerea că ”Degețica”, această frumoasă poveste transpusă în scenă de actorii păpușari ai Teatrului Anton Pann, care se va juca în această sâmbătă de 23 martie, de la ora 11.30, in Sala Mare, va fi primită așa cum se cuvine, aplauzele dumneavoastră demonstrând că spectacolele pentru copii sunt și pentru oameni mari.

Spectacolul de teatru pentru copii ”Degețica” de Hans Christian Andersen este rezultatul unui studiu mai lung si al unor ateliere de mânuire a păpușii pe care tânărul actor si regizor Stefan Craiu le-a propus trupei de actori păpușari de la Teatrul Anton Pann din Ramnicul Valcea, în urmă cu ceva timp. Spectacolul are la bază scenariul original al poveștii dar la care sunt adăugate teme actuale cu care se confruntă tânăra generație. Problema comunicării, lipsa implicării active a copiilor in societate, tema iubirii, dezvolatarea creativă prin joc, sunt doar cateva din temele care sunt abordate in acest spectacol.Totodată, așa cum spune regizorul Ștefan Craiu, cu acest spectacol ”ne-am propus sa tragem un semnal de alarma asupra polurii mediului, o problemă cu care se confruntă umanitatea și am reusit să construim o  mare parte din decor dar si păpusile din materiale recilabile, tocmai pentru a incuraja folosirea materialelor intr-un mod cat mai creativ”. Spectacolul se adresează copiilor de peste 3 ani si îmbină elemente de teatru de animație dar și actori la vedere.

Chiar dacă este tânăr, regizorul acestu spectacol, Ștefan Craiu, absolvent al U.N.A.T.C București, Facultatea de teatru (2013-2016), are experiență în teatru, jucând până acum în mai multe spectacole de teatru. Participările sale in festivaluri i-au adus numeroase premii printre care amintim doar două: Marele premiu cu spectacolul ”Strada cu îngeri” la Festivalul international de teatru pentru copii Subotica, Serbia (2017) și Marele premiu cu spectacolul ”Regele Moare”, Festivalul teatrului de animație Guliver, Galați (2018).

Poftiți la teatru, acesta este moto-ul cu care cei de la Teatrul Anton Pann vă invită să le treceți pragul!

 

Daniela Ştefănescu

PR Teatrul „Anton PANN”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *