Studii fără finalitate pentru Centura de Est a municipiului Drăgăşani

Răspunzând unei interpelări a deputatului Dumitru Lovin, ministrul Transporturilor a explicat că, CNAIR a încheiat un contract de servicii pentru elaborarea Studiului de fezabilitate, inclusiv a documentaţiilor pentru avize şi a actelor necesare obţinerii acordurilor aferente obiectivului „Centură ocolitoare – Drăgăşani Est”.

Mai mult decât atât, în adresa semnată de ministrul Răzvan Cuc, se arată că SF-ul a fost avizat de către Consiliul Tehnico-Economic al DRDP Craiova încă din 2016, valoarea totală a investiţiei a fost estimată la 117.371,54 mii lei, iar lucrările de amenajare a centurii lungă de 9,143 kilometri ar urma să dureze maxim 12 luni. Cu toate acestea, „obiectivul nu a fost cuprins în Lista investiţiilor cu finanţare în 2018 şi nici în «Programul de investiţii publice» pe 2019 nu apare”.

Parlamentarul consideră că această situaţie este inacceptabilă şi intenţionează să i se adreseze premierului Viorica Dăncilă. În opinia sa, în ultimele decenii, statul român a cheltuit sume colosale pe studii şi hârtii fără nicio finalitate, iar această risipă trebuie să înceteze dacă nu există intenţii serioase de realizare a proiectelor respective.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *