Editorial Ionel Gerea: „Bravo, băieţi, sunteţi o familie!”

Finalul celui de-al doilea drum. Şi de data aceasta unul extrem de fericit.

Şi mă refer aici la echipa de juniori 2, handbal, băieţi, a Clubului Sportiv Şcolar Municipiul Rm. Vâlcea.

Povestea, frumoasă, a început în vara anului trecut. Inimosul director de la CSS, profesorul Mihai Ioniţă, un om de toată isprava, mă anunţa că urmează să fie „lansată” echipa de handbal, băieţi, a instituţiei pe care o conduce, în campionatul de juniori 2. Se încheiase un protocol de colaborare între HCM Torok şi CSS Municipiul Rm. Vâlcea, protocol în urma cruia echipa de băieţi urma să fie preluată şi înscrisă în campionat de CSS.

Antrenor, fostul mare portar de la Oltchim, profesoara Stăncuţa Guiu.

Trebuie să recunosc faptul că la început am fost sceptic. Handbal…băieţi..hnnn. Nu ştiu dacă face faţă, plecând de la istoria de excepţie pe care a făcut-o handbalul feminin în Vâlcea. Şi dacă, totuşi?! – mi-am zis.

Ce a urmat, de la acel moment, a fost pus şi simplu senzaţional de frumos. Trebuie să veniţi să-i vedeţi pe copii ăştia frumoşi, care au crescut de la meci la meci, atent dirijaţi şi monitorizaţi de cea care, s-a văzut, are potenţial de antrernor, are fler şi are psihologia necesară să vorbeşti şi, mai ales, să-l faci să înţeleagă ce vrei de la el, în relaţia cu un copil, cu atât mai mult aici fiind vorba de un handbalist. Şi mă refer la Stăncuţa Guiu.

Fiind lângă ei din vară (prezent la toate meciurile jucate înb sala liceului căruia eu îi datorez formarea mea ca om, Energeticul), pot să afirm că aceşti copii au infirmat toate previziunile nefaste care duceau la o singură concluzie: nu vor reuşi…

Ba da, uite că a reuşit! Ce performanţă imensă: la prima participare la o competiţie oficială de un asemenea nivel să ajnungi la turneul final!

Pentru toţ aceşti copii se cuvin numai cuvinte de laudă. Şi pentru cei din jurul lor, pentru familia Guiu, care i-a crescut frumos, în spiritul fair-play-ului, al înţelegerii, al formării unei familii sportive.

Nu i-am văzut o dată, dar o dată certându-se, reproşându-şi unul altuia în teren, dacă a greşit cineva,  făcând mofturi, că eu nu joc acolo, că eu nu stau mai mult în teren…Nu, chiar nişte copii educaţi, un exemplu de AŞA DA…

Trebuie să spun câteva lucruri şi despre febleţea mea; Tudor Prală. Copilul ăsta fascinează când e în teren. Lăsând impresia uneori că e plictisit (sictirit), Tudor e dovada, chiar şi la această vârstă, că poate decide singur soarta unui meci.

Trebuie să-l vedeţi cum ia mingea, uneori, de la centrul terenului, o „arestează”, pur şi simplu, şi o catapultează în plasa porţii adverse. De o modestie rar întâlnită, Tudor Prală, o spun din experienţa celor 28 de ani de presă sportivă, face faţă cu brio la o echipă de top (atenţe – de seniori!) din handbalul românesc. Oarecum, băiatul acesta e şi pariul meu cu handbalul, iar dacă va continua aşa, cu siguranţă cluburi mari din România îl vor oferta.

Şi ceilalţi copii au merite pentru această performanţă uluitoare. Îmi vine în minte acest Petrache, cel care când prinde o zi bună face „ravegii” pe semicercul advers. Cei doi copii veniţi recent de la Centrul de Excelenţă, acest „tanc”, Onea, senzaţional ca pivot, dar la fel de bun şi ca extremă, ca şi Constantinescu.

Ionică, parade imposibile, Constantin, colegul lui din poartă, la fel, cei doi se suplinesc perfect. se sprinjină, se ajută, se sfătuiesc. Nu e unul invidios că apără celălalt, n-ai să vezi aşa ceva.

Nu ştiu cum a reuşit profesoara Stăncuţa Guiu să-i facă pe copii ăştia să „cânte” în ceeaşi tonalitate, dar ceea ce e cel mai important e că a reuşit….

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *