Sâmbătă 20 aprilie, ora 19.00, Sala Studio Teatrul Anton Pann: „”Fata din mașinărie” spectacol de colecție”

    Dilemele dependenței digitale, un pericol pe care nu-l sesizăm încă, despre acest aspect este vorba în spectacolul din această sâmbătă de 20 aprilie, ora 19.00, Sala Studio a Teatrului Anton Pann. Stef Smith, cea care a scris acest text, considerată cea mai talentată voce a dramaturgiei scoțiene, a sesizat din timp și foarte bine pericolul care se ascunde in spatele acestor gadget-uri. „Fata din mașinărie” susține această viziune a viitorului care pune întrebări esențiale ale timpului nostru, întrebări pe care cu siguranță o să vi le puneți și dumneavoastră după ce veți vedea spectacolul.

      Povestea celor doi tineri îndrăgostiți, Denisse Moise și Tudor Andronic, în rolurile lui Polly şi Owen, este povestea incitantă despre iminenţa unui progres tehnologic gata să redefinească tot ceea ce ştim despre om. Chiar dacă viața lor pare minunată, o viață bună și un confort material sporit, ea avocat, el lucrând la un spital, la un moment dat totul se schimbă. Pentru a se rupe de stresul cotidian, Owen îi oferă lui Polly, pentru o anumită perioadă de timp, un gadget misterios care, pentru început chiar o ajută. Granița dintre cele două lumi, cea fizică și cea digitală devine volatilă, iar Polly și Owen sunt obligați să se întrebe dacă percepțiile lor despre realitate și libertate sunt compatibile. Ce se va întâmpla în continuare cu Polly, o să vedeți în spectacol.

       Geniali actorii, genială interpretarea actriței Denisse Moise, care te duce cu gândul că și ție ți s-ar putea întâmpla la un moment dat. Rolul, se vede, îi place, îi vine ca o mănușă. Mai nou, Tudor Andronic, alături de ea și-a însușit responsabil acest rol, îl duce cu succes la bun sfârșit, amândoi joacă cu atâta naturalețe încât o să vă facă să-i iubiți la cât de buni sunt. Da, sunt buni, Teatrul Anton Pann are actori buni, premiile pe care le-au obținut la diferite manifestări de gen ne obligă să facem această remarcă. Veniți să vedeți spectacolul ca să vă convingeți dacă mai este nevoie. Participările de la ultimile reprezentații și aplauzele îndelungi au demonstrat profesionalismul cu care joacă. Felicitări!

     Așadar, mergeți să vedeți și acest spectacol programat pentru această sâmbătă de 20 aprilie, ora 19.00, Sala Studio a Teatrului Anton Pann.

     Tot în aceeași zi de sâmbătă 20 aprilie, de la ora 11.30, pentru cei mici, am reluat la cererea dumneavoastră, spectacolul ”Degețica”. Făceți-le o bucurie copiilor dumneavoastră, ”Degețica” este o poveste frumoasă pusă într-un spectacol plin de magie, cu un decor încântător.

Daniela Ştefănescu – PR Teatrul „Anton Pann” Rm. Vâlcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *