Programul de candidatură pentru Lazăr Constantin (Kola) la preşedinţia AJF (1): „Candidez pentru că vreau să demonstrez ce înseamnă să-ți faci bine treaba, să dai tot ceea ce ai mai bun, să fi cinstit şi drept oriunde şi oricând”

Candidez pentru că vreau să demonstrez ce înseamnă să-ți faci bine treaba, să dai tot ceea ce ai mai bun, să fi cinstit şi drept oriunde şi oricând.

Candidez pentru că, împreună cu dumneavoastră—membrii afiliați, jucători, suporteri şi oameni interesați de soarta fotbalului—să construim, prin încrederea pe care ne-o vom acorda, acel mediu social şi sportiv în care să ne regăsim cu drag noi, familiile noastre şi publicul iubitor de fotbal şi de sport.

Fie că se numește firmă, întreprindere (mică, mijlocie sau mare), instituție, fabrică, agent economic, societate comercială, companie, asociație, club, fie că este privată sau de stat, guvernamentală sau administrativ-locală – orice organizație presupune o multitudine de reguli de funcționare, de aspecte ale activității (în funcție de scopul urmărit), de mijloace angajante, de relații cu celelalte organizații constituind mediul economic și social.

Cum administrarea organizației înseamnă de fapt gestionarea resurselor implicate (umane, materiale, bănești etc.) și a interacțiunilor cu mediul, iar acestea sunt reprezentate prin informații, desigur că actul managerial se confundă în bună măsură cu gestionarea informațiilor vizând respectiva organizație. La fel de firesc este și contribuția pe care o aduce informatica în administrarea asociațiilor, întreprinderilor, firmelor, companiilor.

Crezul despre performanță, pe care o dorim în AJF Vâlcea, este că să lupţi ca în echipa ta să fie doar profesionişti; orice concesiune înseamnă un minus care va scădea randamentul general al echipei şi este calea sigură spre eşec sau mediocritate.

 

VIZIUNE:

Asociația Județeană de Fotbal este

instituția sportivă care promovează

jocul de fotbal pe teritoriul județului

Vâlcea, dezvoltă fenomenul fotbalistic

în toată amploarea sa și furnizează un

model orgazițional pentru sportul vâlcean.

 

Principiile sunt cele care ne definesc identitatea și modul de acțiune. Drumul Asociației Județene de Fotbal spre performanță și atingerea obiectivelor este cu necesitate dependent de asumarea unui set de valori pe care să le împărtășim cu toți cei care se regăsesc în fenomenul fotbalistic:

  1. IUBEȘTE FOTBALUL: fă lucruri bune pentru

sportul acesta ori de câte ori ai ocazia;

  1. MERITROCAȚIE: respectă pe cel mai bun;
  2. INTEGRITATE: fii cinstit și drept oriunde

și oricând;

  1. COOPERARE ȘI ÎNCREDERE: de unul singur

nu poți construi nimic;

  1. AUTONOMIE ȘI SUBSIDIARITATE: nu încuraja

clientelismulși concentrarea deciziei;

  1. BUNĂ GUVERNANȚĂ: alternativa este

arbitraritatea bunului-plac;

  1. DEZVOLTARE ȘI PERFORMANȚĂ: fii mereu în

mișcare, măsoară-te cu cel mai bun;

  1. NU VIOLENȚĂ NU RASISM: gândește-te că

celălalt este fratele tău;

  1. FAIR PLAY: nu există joc în afara regulilor jocului;
  2. PERSEVERENȚĂ: ca să poți crede în victorie, trebuie să o pregătești.

EXECUTIVUL AJF:

Doresc să am alături de mine oameni pasionați, obișnuiți să fie cei mai buni și să-și dorească în permanență victoria, oameni obișnuiți să-și exprime liber diferențele de opinie, să dezbată orice problemă pentru ca, mai apoi, să-și asume responsabilitățile cuvenite și să acționeze cu precizie în rezolvarea soluțiilor identificate.

(va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *