FOTO: SCM Râmnicu Vâlcea e noua campioană a României la handbal feminin

SCM Rm. Vâlcea este noua campioană a României la handbal feminin, după ce a învins CSM Slatina cu 29-26 în penultima etapă. Echipa antrenată de Florentin Pera are trei puncte avans faţă de CSM Bucureşti şi nu mai poate fi devansată în clasament.

La 6 ani după dispariţia echipei Oltchim, Vâlcea a reuşit să-şi reconstruiască o echipă frumoasă şi să revină la cel mai înalt nivel în handbalul românesc. Într-un alt sezon în care se anunţa o luptă între CSM Bucureşti vs Restul lumii, echipa lui Florentin Pera a răsturnat toate pronosticurile. SCM Rm. Vâlcea nu a făcut vâlvă, ci a plecat ca din puşcă, reuşind să învingă de două ori echipa din Capitală în mai puţin de două luni, în Supercupa României, apoi şi în Liga Naţională.

Subestimată sau nu, Vâlcea a devenit din momentul respectiv o pretendentă cât se poate de serioasă la titlu. Jucătoarele, staff-ul tehnic, conducerea au simţit momentul, au prins şi mai mult curaj şi au gestionat perfect tot ce a urmat. Astfel, a ajuns azi la un bilanţ de 22 de victorii şi un egal, suficient pentru a câştiga titlul cu o etapă mai devreme. CSM Bucureşti a pierdut un meci în plus, iar în returul de la Vâlcea s-a impus la o diferenţă mai mică decât a câştigat SCM în Capitală.

Meciul cu Slatina a fost o simplă formalitate, chiar dacă emoţiile au persistat până spre finalul întâlnirii.

Ar mai fi de remarcat faptul că publicul vâlcean s-a reîntors la sală în acest sezon într-un număr mare, iar „finala” cu Slatina s-a jucat cu casa închisă. Biletele s-au vândut ca o pâine caldă înaintea acestei întâlniri.

În penultima etapă a Ligii Naţionale s-au mai înregistrat rezultatele: CSM Bucureşti – SCM Craiova 26-20, CSM Galaţi – Gloria Buzău 23-25, Dunărea Brăila – Gloria Bistriţa 23-22, Măgura Cisnădie – Corona Braşov 29-24, HC Zalău – Minaur Baia Mare 33-28.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *