Editorial Ionel Gerea: „La mai mare, Traian Guminski…”

După 20 şi ceva de ani de presă, la acţiuni de acest gen încerc să stau cât mai în umbră şi să constat.

Nu ştiu dacă-ţi mai aminteşti, Traian, în 1993, septembrie, era un concurs la Curierul de Vâlcea. Am fost, cred, vreo 9 concurenţi, am rămas eu, dl. Monu, Mihaela Dunca şi Traian Guminski. Ulterior, noului val de „tineri” jurnalişti s-a adăugat şi  Mihaela Sanda.

Aşa a început „avenrtua” noastră în presă. Eu am fost „alocat”, ca învăţăcel, lui Tudor Iosifaru. Am învăţat să bat la maşină la o maşină de scris galbenă.

Îi reamintesc lui Traian şi care a fost prima lui misiune. Eu a trebuit să aduc preţurile la frizeria de sub „Vâlcea 1”. Traian a trebuit să meargă să aducă preţurile de la Restaurantul Union. Ne trimisese Silviu Popescu.

De atunci, am lucrat mult timp cu Traian. La Tibi, la Florin Brăgău, la Actualitatea vâlceană (a lui Traian Dobrinescu) sunt doar trei locuri de muncă unde am colaborat.

Traian, îţi mai aminteşti de Mihaela?! La Ziarul de Vâlcea, pe străduţa de la Finanţe în jos.

Apropos, la lansarea ta de carte a lipsit o fată …Lena…Îţi mai spune ceva numele ăsta?!

A debutat ca scriitor…a rămas la fel de nebunatic. Traian, cel care a „boxat” totdeauna la „categoria grea”, în Liga Campionilor, a rămas la fel de tranşant: „nu mă simt dator nimănui pentru ceea ce sunt azi. Cei care m-au învăţat meserie, cei care m-au suportat, au fost plătiţi s-o facă. ar trebui să mă simt dator statului român. Dar mă simt dator familiei mele, care m-a acceptat, necondiţionat, aşa cum sunt”…

Traian e un incurabil…visător, „înţeapă” atunci când crede că e necesar, dar e şi pragmatic.

Cum să fie altfel dacă el calculează preţul cărţii sale în preţul covrigilor pe care poţi să-i cumperi dacă nu cumperi cartea?!

Au fost în sală, la lansarea cărţii, câţiva politicieni, care n-au ratat posibilitatea să se afişeze „moţ”, dar şi colegi ai noştri. Am remarcat, totuşi, discreţia cu care a urmărit totul, de pe penultimul rând, vicele Consiliului Judeţean, Adi Buşu.

Cu siguranţă, evreme ce a luat „microbul” ăsta, de a scrie, Traian nu se va opri aici. E vorba şi de dorinţa de a mai face un ban în plus, dar e şi plăcerea, la el, de a scrie şi altceva, nu doar articole de presă.

Traian Guminski e unic în felulul lui. Neînţeles de unii (are principii de la care nu abdică, „în ruptul capului”), de aia l-au „blocat de pe facebook, de exemplu, dar are şi un suflet mare. E făcut, parcă, să fie om de presă şi, mai nou, scriitor.

Mă bucur că sunt printre cunoştinţele lui. Eu, pe Traian îl consider prieten. Nu ştiu dacă reciproca e valabilă…

La mai mare, Traian Guminski…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *