Radu Daniel: „Mergi să studiezi acolo unde îţi place, nu merge pe premiza că merg acolo unde merg şi prietenii mei pentru că la un moment dat va trebui să îţi faci singur drumul în viaţă, fără ei”

După terminarea liceului, mulţi tineri trebuie să decidă ce drum urmează în viaţă. Tânărul vâlcean Radu Daniel, student la „Medicină” în oraşul de pe Cibin, Sibiu, îi îndeamnă, într-un material postat pe blogul său, pe cei de vârsta sau apropiaţi vârstei lui, să meargă să studieze acolo unde simt că au chemare, unde le place, fără a se lăsa influenţaţi.

 

„Mulţi dintre voi sunteţi în aceea parte a vieţii când trebuie să vă decideţi în ce direcţie doriţi să mergeţi, unii dintre voi la politehnică, alţii la medicină, poate alţii la drept sau Academia de Poliţie.

M-am gândit să vă prezint cum este viaţa în cadrul facultăţii de medicină, facultate unde studiez la specializarea de Asistenţă Medicală Generală unde am profesori comuni cu celălalte specializări (Medicină Generală, Medicină Dentară, Farmacie, Tehnică Dentară).

Acest articol va fii unul scurt, pe o temă pe care am mai abordat-o dar sub o altă formă. Frate, mergi acolo unde îţi place, nu te lăsa influenţat de părinţi (ei te vor medic sau inginer) şi nu merge pe premiza că merg acolo unde merg şi prietenii mei pentru că la un moment dat va trebui să îţi faci singur drumul în viaţă, fără ei.

Dacă îţi place să înveţi, să aflii lucruri noi despre domeniul medical, despre omul în sine şi cum funcţionăm noi ca oameni, dacă vrei să fii alături de omul aflat în suferinţă, da frate, mergi la medicină, indiferent de ramura ei. Dar dacă nu-ţi place, nu-ţi strica 4/5/6 ani din viaţă pentru a termina o facultate şi după aceea să nu o practici sau să nu o practici cu plăcere că nu are rost. Probabil ai ocupat locul unei alte persoane care ar face asta din plăcere.

Restul citiţi pe : https://mevuu.ro/medicina/?fbclid=IwAR3NkDG06WpM-uo46OrLBj6AqB4rTPDhkOEboDgMElc8j7lUBfrN6xDBBFk

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *