Constantin Rotaru (PSR): „Acum, trebuie să ne adunăm, să discutăm şi împreună să găsim soluţii.”

După ce s-a terminat „sarabanda” asta, a alegerilor europarlamentare, preşedintele Partidului Socialist Român, Constantin Rotaru a făcut câteva aprecieri vizavi de activitatea politică, cea care influenţează şi activitatea socială din România:

„Ce facem noi acum vor plăti cei ce vin  din urmă. Să vedem ce se întamplă cu PNL şi USR.  Dacă mă intrebaţi pe mine vizavi de UST si PNL, cei de acolo sunt criminali. De ce? 

Ei sunt în slujba stăpânilor. De aia sunt în stare să radă tot.

După 1989, românii au fost băgaţi în mocirlă. Acolo sunt trei categorii de oameni, cei înrolaţi la PSD, care sunt nemultumiti, văd şi malul, dar nu au curaj să meargă la mal, de teama sa nu deea de-o groapă.

Ceilalţi, care văd si ei malul, dar merg spre larg.

Şi sunt ăştia ca noi, care vor să meargă pă spre mal, dar nu suntem urmaţi de ceilalţi. 

Trebuie să ne adunăm, să discutăm şi împreună să găsim soluţii. 

Eu am fost oripilat de faptul că am văzut, anul trecut, în Piaţa Victoriei, oameni care aveau salariul minim, dar care protestau că s-a mărit salariul minim!

Noi, PSR, avem soluţii, de aia nu ne prea agează ceilalţi. Pentru că noi facem politică pentru toată lumea. Şi astunci, ei ce mai faci?! 

Uite, de Dragnea vorbim. Tu, Dragnea, când ai făcut faptele alea de care eşti acuzat acum? Păi, în urmă cu 10 ani. Păi, atunci, tu, justiţie, cum îl laşi atâta timp pe Dragnea să conducă ţara?! Sau Tăriceanu? L-ai lăsat tu, justiţie, să fie al doilea om în stat, să planeze nişte incertitudini asupra lui, şi acum tot tu, justişie, îl scoţi nevonovat?!”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *