Viitorul Valea Mare -AFC Băbeni şi FC Păuşeşti Otăsău – ACSCS Orleşti, meciurile de baraj pentru promovare / rămânere în Superligă

Prin tragere la sorţi, AJF Vâlcea a stabilit meciurile ce se vor juca, într-o singură manţă (pe teren neutru) pentru promovare / rămânere în Superligă.

Astfel, duminică, 23 iunie, de la ora 18,00, la Ioneşti va fi meciul Viitorul Valea Mare (locul 2 din seria Sud a Ligii a 4-a) – AFC Băbeni.

Sebastian Lăstun – Florin Păunescu şi Bogdan Iordache e brigada de arbitri care va oficia la acest meci. Preşedintele AJF, profesorul Adrian Comănescu va fi observatorul forului fotbalistic vâlcean.

Sâmbăta viitoare, pe 29 iunie, de la ora 18,00, pe Stadionul Oltchim, este programat al doilea meci de baraj, FC Păuşeşti Otăsău (locul 2 din Seria Nord a Ligii a 4-a) – ACSCS Orleşti.

Au promovat direct în primul eşalon fotbalistic vâlcean formaţiile AS Băile Olăneşti şi Oltulo Ioneşti. Au retrogradat în liga a 4-a echipele AS Mihăeşti şi Olteţul Alunu.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *