La Turneul internaţional de handbal, U14, din Ungaria, Youth Handballl Festival, CS Chimia, argint, după ce a fost „deposedată” de aur de echipa Ţinutului Secuiesc, cu ajutorul arbitrilor

Timp de o săptămână, junioarele 3 de la CS Chimia Rm. Vâlcea au participat la un puternic turneu de pregătire, în Ungaria, la Kaposvar, Youth Handballl Festival.

La U14, chimistele au câştigat toate partidele: 25-20, cu VSK CSÍKSZEREDA „A”, 20-12, cu MÁTÉSZALKA MTK (HU) şi 21-17, cu NOVA KÉZISULI (HU).

În semifinale, fetele antrenate de profesoara Maria Duca au trecut de RCOR Minsk, scor 21-19.

Finala, în schimb, a fost o decepţie pentru chimiste, după cum afirmă un părinte aflat la faşa locului, Bogdan Nicula (tatăl mezinei lotului, Ioana Nicula): „În finală, arbitri ne-au furat ca-n codru. Nici aşa echipa care a reprezentat Ţinutul Secuiesc (Mureş  – Harghita) nu a reuşit să ne vbată în timpul regulamentar. am pierdut, totuşi, la 7 metri (au ratat Rachina şi Micu, au marcat Drăgoescu, Bogoslov şi Ioana Nicula). La festivitatea de premiere am mai rimit o palmă: s-a cântat imnul Ţinutului Secuiesc! Nu se poate aşa ceva! Şi Bogdan Matei sau Alin Voicescu, ambii vâlceni, stau cu mâinile-n sân, în loc să ia atitudine. La festivitatea de premiere, pentru că li s-a fcut o mare nedreptate, fetele noastre plângeau.”. â

La tiurneul din Ungaria au fost pezente echipe din Slovacia, Belarus, România (şi Ţinutul Secuiesc) şi, desigur, ţara gazdă, Ungaria.

Lotul echipe CS Chimia:

Ioana Barangă și Noemi Dumitrașcu – portari,

Ioana Nicula, Daniela Ștefan, Ariana Ene – pivoti,

Alexandra Micu, Alexandra Rachina, Aida Brumaru, Adina Călugăru, Bianca Drăgoescu, Dariana Mutuliga – interi,

Andreea Păunescu, Cristina Bogoslov, Alexia Caralicia-centri, Karina Bajenaru, Oana Cârstea, Anda Predescu – extreme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *