Florin Costea este noul atacant ai Viitorului Dăeşti

Fost atacant la Universitatea Craiova, FCSB şi CFR Cluj, Florin Costea (34 ani) a semnat în acestă vară cu Viitorul Dăeşti, echipă care proaspăt promovată în Liga a 3-a.

Într-un interviu acordat site-ului liga2.prosport.ro, fostul internaţional român, a declarat că :”Dăeşti nu este un pas înapoi. Eu am venit să joc acasă, nu am mai vrut să plec, dar vreau să fac şi mişcare pentru menţinere. Demult nu m-am mai gândit la fotbalul de performanţă, de câţiva ani nu m-a mai ajutat organismul ca să joc la un nivel înalt. Eu vin să ajut Viitorul cât pot şi să mă menţin în formă. Eu mă consider retras din fotbalul mare de trei ani, de când am plecat din Rusia. Am jucat şi la Liga a 2-a cât mi-a permis organismul şi la Liga a 3-a pentru plăcere, însă genunchii mei sunt operaţi de câte două ori fiecare şi nu îmi permit să mai fac o pregătire bună, pentru a juca la un nivel mai ridicat”.

Florin Costea a început fotbalul în Râmnicu Vâlcea şi a mai jucat în carieră pentru Craiova, FCSB, Turnu Severin, CFR Cluj, Arsenal Tula, Zakho FC, Râmnicu Vâlcea, Viitorul Târgu Hiu, FC U Craiova şi Atletic Bradu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *