Ministrul Bogdan Matei, prezent la deschiderea noului an şcolar, la Şcoala „Anton Pann” şi la CNMB

Profesorul Bogdan Matei, ministrul Tineretului şi Sportului, a fost prezent la deschiderea noului an şcolar la insituţia şcolară de care îl leagă cele mai frumoase amintiri: Şcoala Gimnazială Anton Pann, şcoală de unde acesta a plecat în viaţa politică. Bogdan Matei a predat multă vreme educaţie fizică la şcoala din Ostroveni (fosta Şcoală nr 9), instituţie unde a fost şi director adjunct.

Ministrul Tineretului şi Sportului a ajuns apoi şi la CNMB, o altă şcoală dragă sufletului său, după cum vâlceanul afirmă într-o postare pe facebook:

„Am participat astăzi, cu emoții, la deschiderea festivă a noului an școlar la Rm Vâlcea, la Școala Gimnazială Anton Pann. Acest modern lăcaș de învățământ îmi provoacă mereu nostalgie pentru că aici am lucrat, am predat multor generații de elevi și am amintiri de neprețuit. M-am întors astăzi aici, în timpul mandatului meu de ministru și i-am asigurat pe colegii mei că le voi fi mereu alături. Educația este una dintre prioritățile actualei guvernări, dovadă sunt investițiile pe care le alocăm, pentru că România se bazează pe aceste generații de elevi care acum cresc și care vor reprezenta pilonul de bază al țării.

M-am deplasat apoi și la altă școală dragă mie, Colegiul Mircea cel Bătrân. Mai presus de orice funcție, dincolo de postura de politician sau de dascăl, aici am venit în primul rând ca părinte, pentru că aici învață fiul meu. Emoțiile au fost evident, infinit mai mari, dar sper că am făcut față. Din păcate eu nu am posibilitatea de a sta zilnic lângă el și a-l îndruma spre școală în fiecare dimineață și mă gândesc la cât de fericiți și norocoși sunt părinții care au acest privilegiu.

Vreau să le urez tuturor colegilor mei, dascălilor și profesorilor din întreaga țară, mult succes în munca lor, iar elevilor, să se dedice școlii și învățatului, pentru că numai așa pot ajunge oameni de succes.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *