Florin Dinucu, din nou activ, cu propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii fotbalistice, chiar şi după alegerea noii conduceri la AJF

Implicat cu sufletul în fotbal, Florin Dinucu, chiar şi după alegerea noului preşedinte, Adrian Comănescu, are în contunuare idei pentru îmbunătăţirea fotbalului judeţean. Acesta susţine c nu neapărat ideile lui sunbt cele mai bune, dar pot constutui un punct de plecare într-o discuţie privind „remanierea” fotbalului la acest nivel.

Florin Dinucu invită pe cei interesaţi  (preşedinţii de cluburi şi nu numai) la o discuţie amplă privind îmbunătăţirea fotbalului judeţean, nu doar a critica munca unora.

Recent, acesta a propus înfiinţarea unei noi competiţii la nivel judeţean, juniori A1, „Cupa AJF – juniori”, urmând ca echipa câştigătoare să dispute Supercupa cu campioana judeţului la A1.

Altă propunere: „Am propus AJF-ului (o idee mai veche a mea, ce nu a fost luată în considerare de vechea conducere, sper să fie luată în considerare de noua conducere), prin care sper într-o atragere a tinerilor, în special cei din mediul rural (sate). Propunerea vizează desemnarea celui mai bun jucător pe meci cât şi a celui mai tânăr jucător pe meci. Cel mai bun dintre cei doi ar trebui să fie premiat simbolic cu o medalie sau o diplomă de către AJF prin observator. Desemnarea ar trebui să fie făcută, la meciul respectiv (la toate categoriile – Superligă, Liga a 4-a, liga a 5-a) de către observator şi cei trei arbitri, prin vot.

Pe medalie sau diplomă se poate scrie: cel mai bun jucător al meciului…X sau Y.

Ce implică asta? faptul că cel desemnat într-un meci cel mai bun, va fi determinat să vină şi etapa următoare, să fie odihnit, iar cei care nu au reuşit să obţină acet titlu, mai ales tinerii, vor încerca să-l obţină etapa viitoare, prin determinare, seriozitate.

Plus ca acest titlu ar urma să fie mediatizat în presă, iar la sfârșitul campionatului, cel mai bun jucător al seriei să fie premiat (eventual, o minge sau un tricou) de către conducerea AJF).

Altă propunere: pentru că a început campionatul la toate nivelurile de competiție, dar în iarnă, în pauza competițională ce va veni, propun să se desfăşoare competiţii tip „cupe” pe teren redus (minifotbal), competiţii ce ar urma să se desfăşoare în săli de sport sau pe terenuri sintetice. Competiţiile să se desfăşoare pe criterii geografice, echipele urmând să desfășoare cometiţiile pe bază de legitimații şi rapoarte de joc, excepţie făcând jucători care nu sunt legitimați la nicio echipă, aceştia constituindu-se, pe baza buletinelor pe care ar trebui să le aducă înainte de startul competiţiei, într-o echipă care să fie primită în competiție. aceştia ar putea constitui o bază de selecţie pentru celelalte echipe sau pot forma, vara, o echipă de teren mare. Pentru aceste competiţii tip „Cupe”, AJF-ul ar urma să perceapă o taxă de participare, excepţie făcând echipa organizatoare a turneului.

Echipe finaliste ar putea fi premiate: cel mai bun jucător, golgheterul turneului, cel mai bun portar (de către AJF).

Altă propunere: „Pe siteul AJF, o persoană îndreptățită (nu neapărat președintele) să se ocupe să formeze o galerie foto a tuturor stadioanelor din judeţ, pentru a se vedea cum arată stadioanele în alte părţi, ca termen de comparaţie”.

Cu alte propuneri revenim într-o altă postare, „numai ca acestea să fie luate în considerare de conducerea AJF, ca să nu „latru” degeaba” – mai spune Florin Dinucu.

PS: „Aştept ca să apară deciziile Comisiei de Disciplină pe siteul AJF”

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *