La juniori 1, CSS Municipiul Rm. Vâlcea câştigă acasă (32-28) cu CSS Caracal şi urcă pe locul 4 în Seria C

Joc de senzaţie făcut de juniorii 1 de la CSS Municipiul Rm. Vâlcea în cea de-a treia etapă a Campionatului Naţional, seria C.

Băieţii antrenaţi de Stăncuţa Guiu au început oarecum ezitant disputa din Sala Liceului Energetic, dar uşor – uşor au intrat în meci.

Întreaga echipă a jucat, pentru că la CSS Municipiul Rm. Vâlcea, profesoara Stăncuţa Guiu a impregnat stilul: toţi cară pianul, toţi cântă la pian.

Dezavantajul echipei e că anul acesta nu există jucători cu talie, ceea ce ar fi adus, fie că echipa câştiga, fie că era învinsă, sau termina egal, un punct din oficiu.

În debutul acestui sezon, handbalul masculin vâlcean, chiar la acest nivel, juniori 1, a descoperit un puşti. Se numeşte Teodor Ancuţa. „Piti”, cum e  strigat de colegi, a făcut, spunea Emil Guiu, un meci bun şi la Craiova (în runda precedentă, când vâlcenii au şi câştigat), dar şi acum, acasă, cu CSS Caracal.

După ce prima repriză s-a încheiat egal (s-a mers cap la cap în primele 30 de minute, a condus când o echipă, când cealaltă), pe finalul meciului, vâlcenii au impus ritmul şi s-au distanţat chiar la 7 goluri (32-25).

Pe fondul relaxării gazdelor, în ultimele minute, oaspeţii au mai marcat de trei ori, astfel că s-a tereminat 32-28 pentru gruparea vâlceană.

Principalul marcator al formaţiei vâlcene afost acest „fâşneţ” Ancuţa, cu 9 reuşite. Flaviul Petrache l-a urmat în acest top, cu 7 goluri, iar pe locul 3 a fost Gheorghe, cu 4 reuşite.

La CSS Caracal, cele mai multe goluri au fost marcate de dinu şi Pătru, fiecare câte 6.

Cu 4 puncte în primele 3 etape, CSS Municipiul Rm. Vâlcea e pe 4 în serie, la 5 puncte de lider, Tonus Bucureşti, dar la două puncte în spatele locurilor 2 şi 3, CSM Ploieşti şi CSM Bucureşti.

Etapa viitoare, în weekend, CSS Municipiul Rm. Vâlcea merge tot în Capitală, pentru meciul cu ultima clasată, Tectonic, echipă care în 3 etape nu a strâns niciun punct.

Clasament Seria C:

1 ACS Tonus Bucuresti 3 3 0 0 129 68 2 0 1 0 4 2 9
2 CSM Ploiesti 3 2 0 1 136 59 2 0 0 0 4 0 6
3 CSM Bucuresti 2 2 0 0 91 49 2 0 0 0 4 0 6
4 CSS Rm Valcea 3 2 0 1 85 85 1 0 1 0 2 2 4
5 CSS Craiova 3 0 0 3 66 140 0 0 0 0 0 0 2
6 CSS Caracal 2 0 0 2 58 68 0 0 0 0 0 0 1
7 ACS Tectonic Bucuresti 2 0 0 2 19 115 0 0 0 0 0 0 0

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *