Ionuţ Lakotoş: „Cum să convoci fotbaliști care se află în partea a doua a clasamentului, în campionatul nostru?!”

Meciul de marţi seara, de pe Arena Naţională, România – Norvegia a stabilit un record mondial. Au fost peste 30.000 de copii ca şi spectatori pe cel mai mare stadion al țării.

Nu se poate, cât de rece ai fi la suflet, să nu ți se facă pielea găină când vezi 30.000 de copii cântând Imnul Național!

Jocul, din păcate, nu a adus bucurie, ca şi rezultat, copiilor şi iubitorilor fotbalului din ţara noastră.

Au fost şi opinii, pro şi contra, mai mult contra felului cum a abordat, ca strategie, selecționerul României, „Guriţă” disputa cu nordicii.

O astfel de opinie este cea a profesorului Ionuț Lakotoş, directorul adjunct de la Școala Gimnazială din Mihăeşti:

Cred că la un meci al Naționalei trebuie introduși fotbaliștii care au evoluții foarte bune sau cel puțin constante în campionatele unde evoluează. Cum să convoci fotbaliști care se află în partea a doua a clasamentului, în campionatul nostru?! Voit sau nu, de exemplu, Contra l-a ignorat pe Păun (o să spună lumea că sunt subiectiv, că e vâlcean). Frate, dar joacă la campioana României, CFR Cluj, echipă care are meciuri în Europa Ligue! Cicâldău, de la Craiova, care e pe locul 3 (a 1 punct de locul 2), in campionat, a fost luat în lot, dar „de decor”. Să ne amintim că Cicâldău a avut evoluții bune la „tineret”. La ce l-ai mai luat în lot, ca să-l trimiți în teren pe Nistor?! Stanciu, în schimb, a făcut un meci bun, după părerea mea, ca şi Mitriță sau Pușcaș. Despre penalty-ul ratat de el? Asta e! Se ratează şi la nivel mai mare. Dar s-a zbătut acolo, cu apărarea nordicilor. În schimb, Nistor n-a atins decât o singură dată mingea de când a intrat.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *