Joi, 21 noiembrie, Iulian Meianu îşi lansează cartea „1973 – un an cât un veac pentru fotbalul vâlcean”

Joi, 21 noiembrie, de la ora 16,00, la Sala Traian va avea loc lansarea de carte a lui Iulian Meianu, „1973 – un an cât un veac pentru fotbalul vâlcean”.

Este o carte care va avea două volume, în total circa 600 de pagini.

„Memoria colectivă reține de obicei victorile, eroii sau întâmplările neobișnuite. Despre fotbalul vâlcean suporterul român își amintește de câștigarea Cupei României și meciurile Chimiei din perioada lui Iancu Carabageac. Pornind de la aceste borne, în urmă cu trei ani, m-am apucat să scormonesc, să identific și să mă documentez pentru a readuce ,,Chimia” în casele celor care au admirat-o. La 95 de ani de la înființarea primei echipe de fotbal Societatea Sportivă Vâlceana și 45 de ani de la promovarea istorică a Chimiei Rm. Vâlcea în primul eșalon fotbalistic al țării am reușit să definitivez acest proiect numit sugestiv ,,1973. Un an cât un veac pentru fotbalul vâlcean”, publicat în două volume la editura Techomedia din Sibiu. Cu drag vă aștept joi 21 noiembrie a.c., orele 16,00 la Sala Sporturilor ,,Traian” din Râmnicu Vâlcea pentu a fi împreună la întâlnirea cu istoria. Pasionatul de cultură sportivă va avea ocazia nu doar să cumpere cele două volume dar și să-i întâlnească pe o parte dintre eroii acestei legende sportive numită ,,Chimia Rm. Vâlcea”. Cu gratitudine le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat în documentarea cărții, organizarea evenimentului de promovare și lansare a cărții începând cu personalul bibliotecilor din Sibiu, Rm. Vâlcea, Pitești și Academia Română București, editorului Nicole Stanciu, dl. Tavi Cojocaru, Romeo Ionescu, Rafail Valeriu, Gabi Blaj, Ioan Micu, Adrian Crăciun, Dumitru Teleșpan, Constantin Pintilie, Teodor Ciobanu, Gabriel Mangalagiu, Lorena Preda, Gică (Giculeană) Nuțescu, Alexandru Omeag, Bogdan Stan (autorul graficii celor două coperți), Mihai Persu, Cătălin Buși, Adrian Comănescu, Jean Turmacu, Marius Țuca, Primăriei Rm. Vâlcea, clubului sportiv S.C.M. Rm. Vâlcea și presei sportive vâlcene”, spune autorul.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *