Deputatul Dumitru Lovin semnalează că sunt localităţi vâlcene afectate de calamităţi şi care n-au primit un leu pentru refacerea infrastructurii

În Parlament şi la Guvern, deputatul ALDE Dumitru Lovin a semnalat faptul că, în  comuna  vâlceană   Diculeşti,   calamităţile   naturale   au   provocat distrugeri semnificative, dar semnalele disperate şi documentaţiile transmise de autorităţile locale la Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean, S.G.A, I.S.U şi Guvern au rămas fără ecou. „În ultimii ani, de la Bucureşti, s-au alocat fonduri substanţiale pentru refacerea infrastructurii afectată de calamităţi, dar comuna Diculeşti n-a apărut pe nicio listă, niciodată, ceea ce este anormal. În aceste condiţii, drumurile din Măţoieşti, Bărăceşti şi Cacaina sunt în continuare distruse pe sute de metri şi zeci de familii sunt izolate aproape total. În zonele respective, accesul maşinilor de pompieri, al ambulanţelor sau al microbuzului şcolar este imposibil. Oamenii sunt pur şi simplu disperaţi, iar faptul că, în lipsa fondurilor necesare, nu s-a intervenit la timp, a făcut ca infrastructura să se deterioreze şi mai mult”, a explicat parlamentarul ALDE. La ora actuală, pentru refacerea drumurilor distruse şi punerea acestora în siguranţă, sunt necesare inclusiv ziduri de sprijin. „Costurile lucrărilor au fostestimate la un milion de lei, dar ar putea creşte dacă nu se intervine nici în al 12-lea ceas”, a mai avertizat deputatul Dumitru Lovin, preşedintele ALDE Vâlcea

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *