Profesorul Iulian Toabeş: ” Cu 3 etape înainte de terminarea campionatului regulat, FC Păuşeşti Otăsău e calificată, matematic în play off-ul Superligii””

Activitatea profesorului de sport Iulian Toabeş se împarte între munca la serviciu, cea de consilier local (la Consiliul Local Păuşeşti Otăsău) şi cea de la echipa de fotbal care activează în Superliga Vâlcea, acolo unde este președinte, FC Păuşeşti Otăsău.
De altfel, greul la echipă este dus de acesta alături de „primarul Copiilor”, Cătălin Avan, şi el fost jucător de fotbal (a activat până la nivelul Ligii a 3-a). De altfel, cei doi au demonstrat, prin fapte, că iubesc sportul, fotbalul, în mod special, dar își iubesc şi localitatea natală.
„Pentru mine, anul 2019 a fost bun cu obiective îndeplinite la echipa de fotbal FC Păuşeşti Otăsău și nu numai. Referitor la echipa de fotbal, cam eu împreună cu domnul primar Cătălin Avan ducem greul. Încercăm să creem cele mai bune condiții pentru jucătorii noștri, dar şi suporteri, obiectivul fiind acela de a ne menține în primele 6 echipe ale județului şi în viitor. În urma cu 2 ani am plecat la drum cu gândul de a forma o echipa competitivă, care să facă pasul în prima ligă județeană. Sezonul trecut la liga a 4-a ne-am luptat până în ultimul moment pentru locul 1, dar într-un final am terminat pe locul 2, care ne-a dat șansa să evoluăm la Superligă. După ce am promovat, au ajuns la echipa noastră jucători cu experiență în prima ligă județeană, care pot face oricând diferența, exemplu Fistogeanu, Bîrlogeanu, Tilioiu, Roşca, cei care au dat plus valoare echipei existente. Obiectivul a fost primele 6 locuri şi omogenizarea echipei. Am îndeplinit cu brio ce ne-am propus in 2019, cu 3 etape înainte de terminarea campionatului regulat suntem matematic calificați în play off.”

„Pentru anul 2020, vom face câteva transferuri pe posturile unde suntem deficitari. O sa aducem cel puţin un fundaș central, un portar cu experiență (am avut doar un singur portar, în caz că se accidenta, riscam să trimitem în poartă un jucător de câmp). Le mulțumim jucătorilor pentru seriozitatea de care au dat dovada în 2019, şi pentru sacrificiul de a pleca de lângă familii în fiecare weekend, pentru a fi alături de echipă. Acest sacrificiu îl fac şi eu de 9 ani, dar şi domnul primar, de multi ani de zile. De altfel, domnul Cătălin Avan este, cred, printre putinii edili din judeţ care participă efectiv la toate meciurile echipei noastre, atât acasă cât şi în deplasare. (…) De asemenea, vreau să mai spun că la sfârșitul anului, fiecare jucător a avut parte de o primă în bani, în semn de respect faţă de munca lor la FCPO. Şi încă ceva: în luna de decembrie a anului trecut s-a înființat si Fotbal Club Păuşeşti Otăsău. Mai avem de ridicat CIS-ul de la București. Astfel, vom putea primii şi sponsorizări pentru o bună desfășurare a activității echipei noastre”, spune președintele clubului FC Păuşeşti Otăsău, profesorul Iulian Toabeş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *