Editorial Ionel Gerea: „În cealaltă cameră”, piesa pusă în scenă de tinerii actori de la Teatrul „Anton Pann, arată că poţi să faci artă şi cu tinereţea, cu ambiţia, cu dragoste pentru meserie”

Sigur, sunt mult mai mulți specialiști, critici teatrali, care să-și dea cu părerea despre spectacolul cu care a început anul Teatrul „Anton Pann”, „În cealaltă cameră”.

Eu spun că de la un capăt la altul, totul a fost la superlativ. De la scenă, cu tot ceea ce trebuie, profesionist, până la prezența scenică, impecabilă.

Nu trebuie să ai actori care să „dea cu tine de pământ doar cu numele. În fond, așa cresc și copii ăștia. Nu știu, cu ce ar fi fost mai „superior”, spre exemplu, un actor consacrat față de tânărul care a jucat impecabil rolul pictorului. De altfel, personal, mie ăsta mi-a plăcut cel mai mult.

Piesa e despre femeie, despre modul cum intră ea în jocul soțului, care îi propune să găsească o bonă care să alăpteze copilul. Dar ea, își dă seama, că dând copilul spre alăptare alteia, își poate pierde noțiunea de mamă, copilul nu se mai definește ca fiind al ei, dacă nu poate să-i ofere ceea ce e cel mai important la acel moment, laptele.

Sigur că apare şi acea familie, doamna devenind oarecum dependentă de experimentul la care e supusă, dovadă că atunci când soțul consideră că ea s-a însănătoșit şi că trebuie să oprească tratamentul, aceasta protestează vehement cu un „NU” demn de o cauză mai bună.

Pictorul, intrat şi el pe mâna omului de știință, iese atât de buimac din „cealaltă cameră”, că uită, pe rând, ba fularul, ba mănușile, găsit oarecum un pretext ca să se întoarcă de fiecare dată.

„În cealaltă cameră”, piesă pusă în scenă de un regizor cu nume, Vlad Massaci, pentru copii ăștia de la Teatrul „Anton Pann” arată că poți să faci artă și cu tinerețea, cu ambiție, cu dragoste pentru meserie (chiar dacă asta presupune să mai faci câte o ciorbă rădăuțeană la bucătărie), arată că nu trebuie să ai fițe de mare „ștab” pentru a împlini un act artistic bine definit.

PS: de apreciat că la avanpremieră a venit chiar directorul teatrului, tânărul Tavi Costin care și-a văzut colegii la treabă. Sigur, a avut cu dânsul emoțiile iminente, dar a avut și acea încredere că deși joacă teatru, copii ăștia nu se joacă, ci încearcă să păstreze acel filon al artei teatrale, necesar pentru a da personalitate actului artistic în sine.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *