Voluntarii Crucii Roşii Vâlcea au montat, prin Programul ARISTON, boilere în 22 de şcoli din judeţ

Tinerii voluntari ai Crucii Roșii Vâlcea, coordonați de Ionuţ Cherăscu, au continuat acțiunea ARISTON în școlile din judeţ.

Compania ARISTON a donat mai multe boilere, prin Crucea Roşie, la diferite şcoli din ţară.

„La Vâlcea, la propunerea Crucii Roșii Vâlcea, Noi le-am distribuit la școlile din judeţ, după care au fost montate, astfel încât copii să aibă acces la apă caldă. astfel, un număr de circa 3000 de copii au acces la aceste boilere. Am implicat şi autoritățile locale (primăriile) în aceste acțiuni. Primăriile au sprijinit montarea acestor boilere, acolo unde școlile nu au avut posibilitatea”, spune Ionuţ Cherăscu.

Şcolile unde au fost montate boilerele prin Programul ARISTON:

  • Școlile din Muiereasca, Vaideeni, Amărăști – boilere de 30 de litri
  • Școlile din Măciuca, Voiceşti, Călimănești, Copăceni, Alunu, Mihăeşti, Olănești, Golești, Perişani, Boişoara – boilere de 50 de litri
  • Şcoala Specială Bistriţa şi şcolile din Fârtăţeşti, N. Bălcescu, Racoviţa, Costeşti, Câineni, Tomşani, Stoileşti, Băbeni – boilele de 100 de litri.

De precizat faptul că Şcoala Specială Bistriţa a mai primit, în 2018, un alt boiler de 80 de litri.

Altfel, voluntarii coordonaţi de Ionuţ Cherăscu au continuat şi derularea proiectului „Primul ajutor pentru dințișor” în Brezoi, Păuşeşti Măglaşi şi Ocnele Mari.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *