În Weekend, „Cel mai amuzant sfârşit de lume…din lume”, spectacol prezentat de Teatrul Municipal Ariel la Cinema „Geo Saizescu”

În weekend, mai precis duminică, 16 februarie, de la ora 18,30, Teatrul Municipal Ariel prezină, la Cinema „Geo Saizescu”, spectacolul „CEL MAI AMUZANT SFÂRȘIT DE LUME… DIN LUME”, după piesa de teatru „O 9 zi de august”. De precizat că spectacolul este nerecomandat sub 16 ani. Durata spectacolului : 2 ore – fără pauză.

autor: Andreea RADU
Regia: Vlad POPESCU

Scenografia: Mihaela Popescu
Coregrafia: Mălina Andrei
Grafica: Daria Nicolaev

Foto credit Bogdan SANDU
* * *
sinopsis (cuvîntul autorului, regizorului, scenografului)
„Cel mai amuzant sfârșit de lume… din lume” pare un titlu care uzează de comicul unei expresii deja existente, însă acesta e de fapt doar începutul.
Se spune că trebuie să trăim în fiecare zi ca și cum ar fi ultima, dar hai să fim serioși cine reușește să o facă pe bune, să trăiască azi ca și cum mâine nu ar mai fi nimic? Ei bine, noi am încercat să ne jucăm cu această idee și cu multe altele care au decurs de aici. Nu lipsește nici iubirea pe care aceste personaje o vor întâlni într-un fel neașteptat.
Povestea scrierii acestei povești este o poveste în sine pe care din motive egoiste nu o voi dezvălui. Ea va rămâne un fel de amintire simbol al prieteniei mele cu Vlad.
Ceea ce trebuie spus însă este că această piesă a fost gândită și scrisă pentru trupa de la „Ariel” și mai ales a fost gândită și scrisă cu multă, multă dragoste.
ANDREEA RADU

Ceea ce m-a fascinat pe mine la această poveste este forma de comedie romantic care ascunde, într-un mod foarte ingenious și, bineînțeles, mult mai ușor de asimilat, o drama atât de profund umană ca cea a personajului principal. Totul e ascuns și la vedere încă de la început, revelat și încifrat chiar de simbolul eclipsei care îi aduce pe protagoniști împreună. Eclipsa are atât lumină, cât și întuneric, poate fi percepută ca un eveniment fascinant, dar și ca unul terifiant. Prin ocultarea soarelui de lună, de-a lungul civilizațiilor s-au născut legende din cele mai diverse, printer care și cea a sfârțitului de lume. Ei bine, lumea nu se sfârșește, dar sfârșitul lumii poate însemna multe într-o relație. E trist, dar în același timp poetic să reușești să imaginezi cea mai frumoasă experiență de viață a unui personaj și apoi să o transformi într-o catastrofă. Poți spune că e paradoxal, dar tocmai așa este omul, o sumă de bucurii și tristeți, de experiențe prezente și trecute, de lumină și întuneric. Dar partea cea mai frumoasă e atunci când realizezi echilibrul acestora și reușești să trăiești în prezent, să râzi, să dansezi și să te bucuri în fiecare clipă ca și cum ar fi ultima. Iată o mica parte din ceea ce înseamnă pentru mine „Cel mai amuzant sfârșit de lume… din lume”.
VLAD POPESCU

Conceptul scenografic trasează în linii fine, dar colorate universul teatral al spectacolului. Este o lume în care concretul se contopește cu lumea magică a viselor, a dorințelor și a gândurilor neîmpărtășite. Atât decorul, cât și costumele transpun publicul într-un labirint al amintirilor, unde prezentul se amestecă cu trecutul. Decorul maleabil oferă posibilitatea creării unor succesiuni de spații care fac trimitere atât la culorile întortocheate ale unui hotel, cât și ale minții. Costumele colorate și excentrice oferă publicului indicia asupra personalității fiecărui personaj, ele devenind o a doua piele pentru actori.
MIHAELA POPESCU
* * *
Distribuția după personaje:
Voce Radio – Gabriel Popescu
Petra – Camelia Constantin
Petra tânără – Iuliana Danciu
Grig – Adi Gheo
Majordom – Dan Constantin
Ana – Mădălina Floroaica
Cameriste – Julliet Attoh, Olimpia Deaconescu
Hell Boy – Alin Păiuș
Mona Lisa – Cătălina Sima
Catwoman – Olimpia Deaconescu
Chuck Norris – Ionuț Mocanu
Majordom tânăr – Theo Gabăr
M.C. – Gabriel Popescu
Figurație – Disco People – Mihaela Mihai, Georgiana Marin, Rada Constantinov
Voluntari – Disco People – Adela Dumitrescu și Sebastian Stan

PREȚ BILET 20 lei

Rezervări la numerele de telefon 0350.427.500 / 0741.287.911

Biletele se pot achiziționa de la sediul Cinematografului „Geo Saizescu” (B-dul Tineretului nr. 2A, Râmnicu Vâlcea)

Pentru mai multe detalii privind activitatea Teatrului Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea, urmăriți:
http://www.arieltheatre.ro/
https://www.facebook.com/teatrul.ariel/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *