Şi Marian Deaconescu a răspuns provocării de a posta pe facebook fotografii din perioada tinereţii sale

De ceva timp circulă pe facebook o provocare prin care utilizatorii acestei reţele de sociaşlizare sunt rugaţi să posteze poze din tinereţe sau copilărie.

Şi Marian Deaconescu a răspuns provocării şi a postat mai multe fotografii din tinereţe pe pagina sa de facebook.

Cine e Marian Deaconescu?!

În urmă cu ceva ani, (pe 14 august), la Băbeni, se năştea cel care avea să facă o carieră frumoasă ca jucător şi, mai apoi, ca antrenor, Marian “Gicu” Deaconescu. Ambiţios, muncitor şi ataşat fotbalului, pe care nu l-a păcălit nici ca jucător şi nici ca tehnician, Gicu Deaconescu a arătat calităţi care l-au recomandat ca un talent încă de la vârsta de 18 ani. De altfel, de la această vârstă, pentru că fostul mare fotbalist, atunci antrenor la Chimia, Nelu Oblemenco, a văzut în el un talent, Gicu Deaconescu a debutat în Divizia A, acolo unde, în timp, a strâns peste 100 de partide.

“Am început fotbalul din joacă”

Fostul fotbalist îşi aminteşte exact cu a început cariera de fotbalist: “Am început fotbalul mai mult din joacă, recunosc. Eram în spatele blocului, la mine la Băbeni. Antrenor la grupa de juniori era Nea Nicu Zăvoi care mi-a spus să mă duc şi eu la antrenamente, se făcea o grupă la Forestierul Băbeni. Aveam 13 ani, eram pasionat de fotbal, mort după fotbal pot spune, eram în echipa şcolii. Practic la echipa de juniori am stat doar câteva etape şi apoi am fost promovat la echipa de seniori, la nici 14 ani. Era antrenor Ion Ştefan şi am ajuns la echipa mare de la Forestierul. La 17 ani am plecat la Chimia Râmnicu Vâlcea, jucam atacant central după ce la Băbeni jucam fundaş central. Am dat 45 de goluri la echipa de juniori şi am fost promovat la echipa mare, nu împlinisem 18 ani. Ţin minte că am debutat într-o deplasare care era considerată de foc, la Jiul Petroşani, acolo unde practic se juca dur şi mai puţin fotbal. Nu mi-a fost frică, eram un băiat de la ţară, obişnuit cu orice. Am evoluat bine şi am fost selecţionat la echipa naţională de juniori, am fost coleg cu Hagi sau Mateuţ. Am jucat câteva meciuri, am fost şi la un turneu amical, în Corea de Nord, era preşedinte Kim Ir-Sen, am stat acolo trei săptămâni. Coreeni o duceau cu mult mai rău decât noi dar am fost cazaţi la un hotel mare, aveam tot ce ne trebuia. Ţin minte că aveau un stadion de 120.000 de locuri… Pentru noi era ceva spectaculos”.

Cariera de fotbalist

Când avea doar 14 ani, Marian Deaconescu a fost legitimat pentru prima dată la Forestierul Băbeni. Doi ani mai târziu, la 16 ani a promovat la echipa de seniori a clubului (antrenor era Ion Ştefan). La 17 ani s-a transferat la Chimia Rm. Vâlcea (juniori republicani). A fost golgheterul echipei, ca atacant, cu 45 de goluri marcate într-un sezon. La 18 ani a jucat primul său meci în Liga 1, în deplasare, la Jiul Petroşani (antrenor Ion Oblemenco). Tot la aceeaşi vârstă a fost convocat la lotul naţional de juniori UEFA 1982, a participat cu acest lot la mai multe turnee, cel mai important în Coreea de Nord, fiind coleg cu Gică Hagi, Dorin Mateuţ sau Emil Săndoi. Are peste 100 de meciuri în Liga 1. A jucat pe mai toate posturile (în afară de portar): fundaş dreapta, fundaş central, mijlocaş central şi atacant. A mai evoluat pentru Şoimii Sibiu (în Divizia B) şi Forestierul Băbeni (în Divizia C). În perioada 1981 – 1988 a jucat în Liga 1 la Chimia Rm. Vâlcea. Apoi a urmat (în perioada 1988 – 1994) – Forestierul Băbeni şi (perioada 1994 – 1998) – Metalul Băbeni. A promovat pe Forestierul Băbeni în Liga a 3-a ca antrenor – jucător, în urma a două meciuri de baraj disputate cu Oltul Rm. Vâlcea şi Lotru Brezoi (s-a jucat fiecare cu fiecare), marcând în cele două partide 5 goluri. A mai antrenat formaţiile Metalul Băbeni (seniori), Forestierul Băbeni (liga a 3-a), FC Oltchim Rm. Vâlcea (liga a 3-a), Cozia Călimăneşti şi Hidro Rm. Vâlcea.

Actualmente, Marian Deaconescu este membru al Comitetului Executiv al AJF Vâlcea (reprezentant al cluburilor de copii şi juniori din judeţ)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *