Monica Hermănescu: „Toate țările civilizate au vrut ca femeile musulmane să-și dea jos vălul islamic. Amu purtăm toți mască pe stradă!”

Timişoreanca Monica Hermănescu face pe wixsite-ul său persnonal (http://monicaharmanescu.wixsite.com) o analiză detaliată şi bine documentată înb privinţa modului cum trebuie ca toţi, acum, să purtăm mască (să ne acoperim, într-un fel, faţa).

Iată ce scrie aceasta:

„Vălul islamic este purtat de femeile musulmane din diferite motive, de la cele religioase, de păstrare a tradiției și exprimare a modestiei, de afirmare a identității, până la cele rezultate din constrângerea socială. Atunci când nu sunt forțate să-l poarte, ”motivaţia centrală constă în recunoaşterea unei porunci pe care ele o consideră a fi de origine divină şi, implicit, într-o supunere faţă de divinitate, nu faţă de autoritatea masculină”; „aşa cum se roagă şi postesc (….)” [1].

     Nu întotdeauna însă purtarea vălului islamic este o alegere liberă a femeii musulmane. În unele regimuri, precum cel taliban din Afganistan, precum și în majoritatea zonelor din Arabia Saudită sau în Iran, sunt adesea constrânse să poarte niqab (văl care lasă descoperită doar regiunea ochilor), burka (acoperă întreg corpul, cu o porțiune de material mai rar în regiunea ochilor), sau cel puţin hijab (care lasă fața descoperită, acoperind doar capul și gâtul) [1,2]. ”Dincolo de discursurile tolerante de suprafaţă, în aceste medii conservatoare educaţia, bunătatea, moralitatea unei femei sunt capricii irelevante; musulmana ideală este cea care se reproduce, îşi acoperă capul şi mintea şi se supune celui care intermediază între divinitate şi ea: bărbatul” [1].

     Purtarea în public a vălului islamic de femeile musulmane în societatea țărilor civilizate a generat în ultimii ani foarte multe controverse. Numeroase țări au interzis purtarea vălului islamic în public: Belgia [2,4], Austria [3,4], Franța [4], Danemarca [5], Olanda (doar în clădirile publice) [4], Germania (doar în cazul militarilor și funcționarilor publici) [4], Bulgaria [4,7], etc. În Austria, de exemplu, cuantumul amenzii poate ajunge la 150 euro pentru purtarea în public a vălului islamic, a ”măștilor chirurgicale, a celor de schi sau a machiajului de clovn” [3,4]. În Danemarca, la prima contravenție de purtare a vălului islamic, cuantumul amenzii s-a stabilit de 134 de euro la prima abatere, putând ajunge până la 1.340 euro dacă se repetă [5]. În Bulgaria, unde procentul de musulmani este de aproximativ 12%, preponderent turci, amenda este de 1000 euro pentru aceeași abatere [7].  

     Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis în anul 2017 că: „O normă internă a unei întreprinderi care interzice purtarea vizibilă a oricărui semn politic, filosofic sau religios nu constituie o discriminare directă. Cu toate acestea, în lipsa unei asemenea norme, voința unui angajator de a ține seama de dorințele clientului ca prestările de servicii să nu mai fie efectuate de o lucrătoare care poartă vălul islamic nu poate fi considerată o cerință profesională de natură să înlăture existența unei discriminări” [6].

     Nici cetățeni ai României nu au putut să stea deoparte de asemenea evenimente. Se întâmpla în 2017 ca profesorul Florin Diaconu, de la o univeristate din București, să posteze pe blogul personal următorul mesaj: „M-am trezit pe cap, ieri, la unul din cursurile mele, cu o purtătoare de acoperământ islamic. Nu o burka, aceea care ascunde complet capul, inclusiv faţa, ci mai degrabă ceva care semăna cu ceea ce numim în mod obişnuit hijab sau al-amira. […] La o întrebare vădit benignă, zic eu, adresată în afara orelor de curs (de fapt, după ele) legată de eventualitatea ca persoana în cauză să ia în calcul, măcar ca simplă ipoteză de lucru, rugămintea mea de a se gândi dacă, totuşi, chiar e cazul să-şi afişeze în chip atât de ostentativ credinţa, am primit, în loc de răspuns, un şir de zbierăte. Cu puţinele cuvinte pe care le ştie în limba română, persoana în cauză – relativ recent ajunsă în România, pe cât am înţeles, ca refugiat sau azilant – mi-a transmis, printre alte răcnete: „Eu am drepturi!”. Perfect adevărat. Are drepturi, desigur, ca orice alt azilant sau refugiat; ştiu şi eu asta. Doar că drepturi am, la naiba, şi eu, nu numai domnia sa”. „M-ar bucura tare mult să nu mai văd – dacă s-o putea – vreo burka sau vreun hijab atunci când intru la cursuri” [8].    

     Și evenimentele au evoluat, pentru că virusul SARS-CoV-2 a declanșat la începutul anului 2020 o epidemie cu caracter de pandemie la nivel mondial (COVID19), iar amu toată lumea poartă măști de protecție în spațiul public, indiferent de gen sau profesia aleasă. A devenit un accesoriu la modă foarte râvnit și greu de găsit chiar și pentru medici.

     Să mai spună cineva că, dacă ești mic, nu poți determina schimbări majore în lume!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *