FR Handbal a decis: Campionatul Ligii Florilor „îngheţat”, nu se dă campioana, dar SCM va reprezenta România în Liga Campionilor

FR Handbal a făcut dreptate în Liga Florilor. Forul condus de Alexandru Dedu a decis înghețarea acestei ediții a campionatului în condițiile în care marea majoritate a echipelor erau în imposibilitatea de a respecta regulile pentru o eventuală reluare a sezonului.

Nu s-a mai luat în discuție nici disputarea unei singure partide, cea dintre Unirea Slobozia și CSM București, restanță a campionatului. În aceste condiții, SCM Râmnicu Vâlcea termină sezonul pe primul loc al clasamentului, la egalitate de puncte cu bucureștencele. Cum echipa din Capitală are un meci mai puțin disputat, s-a luat hotărârea ca titlul național să nu se acorde în 2020. Vestea bună este că echipa noastră se califică direct în grupele Ligii Campionilor și va evolua în această competiție pentru al doilea an consecutiv.

(sursa: evenimentvalcean.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *