Senatorul vâlcean Bogdan Matei (PSD): „Pe timp de pandemie, controale la primărie!”

„Ne-am obișnuit deja că incompetența definește guvernul actual al României, dar să nu uităm că sunt definiți și de ura față de PSD. Această ură se revarsă asupra primarilor PSD, sunt oamenii politici care sunt aproape de comunitate, sunt în mijlocul lor și le oferă tot sprijinul posibil, în schimbul a tot ceea ce fac, ei nu au parte de sprijin ci sunt vizați de controale. Oare chiar este necesar? Le-ați diminuat bugetele, iar sprijinul vostru către ei este zero, am înțeles asta! Dar chiar este utilă această persecuție?!? Nici la Vâlcea conducerea liberală nu se dă înlături de la practica generală a partidului și terorizează primarii cu controale, care nu fac altceva decât să îi împiedice să își întreprindă activitatea, pe care o desfășoară oricum cu greu din cauza lipsei personalului intrat în șomaj tehnic din pricina diminuării bugetului. Printre aceste instituții se numără garda de mediu… prefectura… care nu cumva ei se plimbă exagerat prin teren?”

  • scrie, pe pagina sa de facebook, fostul ministru al TS, senatorul vâlcean Bogdan Matei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *