Cu dor de voi și de teatru, actorii Teatrului „Anton Pann” își reiau activitatea

Vineri și sămbătă sunteți așteptați la teatru, intrarea este liberă.

După aproape trei luni de la închidere, din cauza pandemiei de coronavirus, teatrele, treptat, treptat, încep să-şi redeschidă porţile. Cu foarte mare dor de spectatori, mulțumindu-vă pentru răbdare și pentru faptul că i-ați urmărit online, actorii Teatrului Anton Pann începând cu acest weekend vă invită la teatru. Spectacolele care se vor ține în amfiteatru, cu respectarea măsurile impuse, vor fi cu INTRARE LIBERĂ.

Vineri 5 iunie, de la binecunoscuta oră 19.00, sunteți așteptați în amfiteatrul de la ”Anton Pann” pentru a urmări primul spectacol față în față cu actorii dumneavoastră preferați. Vă veți întâlni cu: Reka Szasz, Tavi Costin, Andrei Cătălin, Alexandru Beteringhe și Vldimir Purdel în ”TNT”, un spectacol de improvizație exploziv provocat de Mihaela Sârbu. Toți cei cinci se bucură de numeroase premii castigate în urma participării la festivaluri naționale și internaționale. Pentru că le-a fost dor de dumneavoastră și de interacțiunea cu spectatorul, cei de la ”Anton Pann” vă promit o seară memorabilă.

Atenția conducerii Teatrului Anton Pann se îndreaptă și către cei mici. Sâmbătă 6 iunie, de la ora 11.30, actorii păpușari ai Teatrului Anton Pann vă propun spre vizionare, tot în amfiteatru, spectacolul ”Povestea ieduțului răsfățat”. Mânuitorii de marionete: Viorica Stamate, Marina Măgală, Felicia Ștefan, Mioara Dospina și Cristian Bulagea, conduși de Doru Perpelea cel care semnează regia tehnică, pentru aproximativ 45 de minute vă vor arăta povestea unui ieduț răsfățat. Veți vedea cum mama, bunica și mătuşa capră vor încerca prin toate metodele să facă dintr-un ieduț răsfățat un băieţel responsabil. Dacă vor reuși, cei mici împreună cu părinții vor vedea urmărind cu atenție spectacolul. Putem vorbi în cazul de față de o stagiune estivală. Veți vedea în curând și alte spectacole. Chiar dacă actorii nu s-au putut întâlni cu dumneavoastră în sălile de spectacol, acolo unde este emoție pură, ei au repetat și au lucrat pentru noile producții. Speră că în curând, cu respectarea măsurilor impuse, spectacolele să se reia și în sălile de spectacole. Până atunci sunteți așteptați în amfteatrul de la ”Anton Pann”.

Teatrul Anton Pann este o instituție publică de spectacole finanțată de Consiliul Județean Vâlcea.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *